Ucraina. Cum arată „pacea” rusească
Autor: Dorin Popescu
După caruselul diplomatic alert din ultimele săptămâni, se conturează tot mai clar datele ce ne permit o fotografie analitică la zi a eforturilor politico-diplomatice privind încetarea fazei militare active a războiului din Ucraina.
Cadrul general
Reducem de la început riscul perpetuării percepției eronate privind șansele unei păci “de durată” în Ucraina. În evaluarea mea, un eventual acord politico-diplomatic privind pacea în Ucraina ar putea încheia cel mult actuala fază militară activă, nicidecum războiul. Ambele părți vor rămâne, indiferent de configurația posibilului acord de pace, cu obiective strategice rămase neîndeplinite în actuala fază militară activă (Rusia – obiectivul strategic de a ocupa întregul litoral ucrainean la Marea Neagră, inclusiv regiunile Nikolaev și Odesa; Ucraina – obiectivul strategic de eliberare a teritoriilor ocupate în sudul și estul său de armata rusă); ambele părți nutresc iremediabil și ireversibil aspirația strategică de a atinge aceste obiective pe termen scurt, mediu sau lung, astfel încât o nouă fază militară activă, pe care o va deschide în anii următori una dintre părți, la momentul pe care aceasta îl va vedea ca fiind favorabil, este aproape certă.
Doar SUA pot media cu șanse, în plan internațional, negocierile privind pacea în Ucraina. Nici un alt actor statal sau non-statal nu dispune de pârghiile și instrumentele necesare unei medieri credibile. Nici măcar instrumentele Washingtonului nu sunt convingătoare – însă par, în această etapă, suficiente.
Cu o întârziere de câteva luni, noua administrație americană manageriază cu adevărat, în actuala perioadă, un act de mediere a negocierii convenirii soluției politico-diplomatice, încercând un balans diplomatic între Moscova și Kiev. Sunt semne fără dubii ale unui comportament de mediator al Statelor Unite (chiar dacă uneori ele sunt însoțite de parti-pris-uri reprobabile ale Washingtonului): discuții relativ simetrice cu partea rusă și cu partea ucraineană privind identificarea unor zone de compromis, crearea unei/unor oferte de mediere, demersuri credibile privind apropierea pozițiilor, includerea partenerilor europeni ai Ucrainei în formatul consultărilor complementare etc.
Este evident că medierea generează, conform așteptărilor, numeroase nemulțumiri și frustrări, mai ales la Kiev și în tabăra europeană. S-a cronicizat tentația Washingtonului de a acorda prioritate relației cu Moscova și de a respecta prioritar liniile roșii ale acesteia, însă, în esență, medierea americană a păcii în Ucraina este singura care poate aduce puțină liniște în acest conflict. Atât Kievul, cât și partenerii acestuia, trebuie să acționeze cu mai multă claritate și coerență pentru ca această liniște să nu fie una „rusească”.
O soluție politico-diplomatică în Ucraina se realizează cu ampla consultare și participare a părților (rusă și ucraineană), cu tentative succesive de identificare a linilor roșii ale acestora, de identificare a disponibilităților lor de compromis și de creare a „intersecției creative între compromisurile posibile ale ambelor părți”. Pacea în Ucraina, fie ea și temporară, va fi o intersecție a compromisurilor ambelor părți. Nu va fi pace fără compromisuri reciproce.
Evoluțiile recente confirmă că Federația Rusă este mai bine pregătită pentru continuarea războiului și transformarea acestuia într-unul de durată, fie și cu intensitate redusă. Interesul ei pentru pace este astfel mai redus, întrucât Moscova pare a fi mai bine plasată pentru atingerea obiectivelor pe cale militară. Ca atare, și disponibilitatea pentru compromis este mai mică la Moscova decât la Kiev. Totodată, nevoia de identificare a unei păci de durată în Ucraina este mai mare la Kiev. Amânarea sine die a unei păci poate aduce Ucraina într-o poziție mult mai vulnerabilă și mult mai dificilă în lunile și anii ce vor veni (inclusiv din perspectiva posibilei extensii a ocupărilor teritoriale). Însă și Rusia are un interes cert în a crea liniște de etapă în teatrul de război din Ucraina, întrucât își poate securiza, în acest mod, cel puțin parțial, cel puțin de facto, cel puțin pe termen scurt și mediu, anexările de teritorii din sudul și estul Ucrainei.
După încheierea unui eventual acord de pace, ambele părți se vor pregăti tehnico-militar pentru reluarea fazelor militare active, chiar dacă acestea vor fi declanșate peste mai mulți ani, perioadă care va fi exploatată de către ambele părți ca oportunitate (pauză) operațională de recalibrare a resurselor. O pace “de durată” nu va exista, pe termen mediu și lung, decât dacă se vor modifica și stabiliza parametrii așa-numitei noii ordini mondiale.
Acordul de pace negociat în prezent va conține, cel mai probabil, clauze de teritorialitate, garanții de securitate pentru Ucraina și garanții de securitate pentru Federația Rusă („eliminarea cauzelor primare profunde ale conflictului”).
Evoluții recente – Alaska
Summitul ruso-american din Alaska a adus câteva noutăți ce pot conta decisiv în perioada imediat următoare: partea rusă a expus în premieră, la vârf, detaliat, un set de propuneri privind pacea în Ucraina; s-a renunțat la soluția armistițiu de încetare a focului urmat de negocierea acordului de pace – părțile au început deja negocierea propriu-zisă, la vârf, a unui acord cuprinzător de pace; cel mai probabil, odată cu agrearea soluției de negociere a acordului politic de pace fără etapa intermediară a armistițiului, partea americană va impune un calendar rapid și ferm de negociere, pentru a nu permite părții ruse noi tergiversări; mediatorul american a formulat deja o ofertă de mediere care va fi transmisă părții ucrainene și partenerilor europeni ai acesteia și discutată în detaliu cu aceștia, astăzi, la Washington.
Summitul ruso-american de la Alaska a adus câteva beneficii părții ruse (impunerea variantei negocierii directe a acordului de pace, fără etapa intermediară a armistițiului; promovarea unei oferte integrate de negociere; crearea percepției privind revenirea Rusiei în formatele de negocieri specifice unei mari puteri, beneficii de imagine și premise ale unei recredibilizări pe plan extern etc.). Și partea americană a câștigat, pe fond – cel mai important rezultat îl reprezintă continuarea medierii soluției de pace cu implicarea simetrică a părților, în pofida blocajelor evidente de etapă care au generat tensiuni și fricțiuni în Alaska între președinții Trump și Putin. Mai mult, partea americană a blocat/amânat fără echivoc orice discuții privind dialogul bilateral ruso-american și cooperarea americano-rusă în plan bilateral și global până la identificarea și implementarea soluției de pace în Ucraina.
“Oferta” rusească de pace
a. Problema teritorială
Reprezintă cea mai delicată temă a negocierilor. Încă de la începutul actualei faze militare a războiului am preconizat că acest război va modifica frontiere. Pe tot parcursul conflictului am avut rezerve față de euforia ipocrită a iminenței eliberării teritoriilor ocupate. Realitatea mi-a dat cumplită (și nedorită) dreptate, în ambele sensuri: războiul va modifica frontiere; eliberarea de teritorii este imposibilă acum și se amână sine sie. Pentru că nu dispune de instrumentele militare pentru a realiza eliberarea teritoriilor ocupate, Ucraina va face în această etapă (cel puțin pe termen scurt) concesii teritoriale, cel mai probabil de facto.
Deja sunt recunoașteri implicite în acest sens nu doar ale partenerilor europeni ai Ucrainei (potrivit cărora „negocierile trebuie să pornească de la actuala linie a conflictului”), ci și ale președintelui Ucrainei. În mod evident, problema teritorială va fi discutată substanțial și decisă direct de către partea rusă și partea ucraineană, însă negocierile efective în acest sens au început deja și există și numeroase propuneri/scenarii de lucru.
În momentul de față, sunt două modalități care se discută privind concesiile teritoriale. Prima vizează posibilitatea unor concesii teritoriale de facto (d.e. părțile ar putea conveni ca în regiunile respective să se organizeze consultări/referendumuri locale cu privire la viitoarea apartenență a acestora; în regiunile ucrainene ocupate, astfel de „referendumuri”, cu tancurile rusești în intersecții și cu miliția electorală rusă pregătită deja să anunțe „rezultatele”, ar reprezenta un pretext pentru cedări teritoriale de facto).
O a doua este chiar mai complicată, dar unele evoluții recente indică faptul că și această variantă este probabilă, ba chiar că se discută intens. Nu poate fi exclusă posibilitatea unor cedări teritoriale de jure, prin desfășurarea unui referendum pan-național în întreaga Ucraină cu privire la aprobarea unor posibile concesii teritoriale; astfel, referendumul respectiv ar putea permite modificarea Constituției și ar slăbi presiunea internă, în Ucraina, asupra președintelui Zelenski, responsabilitatea finală a unor compromisuri teritoriale revenind în acest caz populației ucrainene. Sunt deja, în acest sens, din ce în ce mai multe trimiteri, în discursurile oficialilor europeni, la necesitatea ca „poporul ucrainean” (nu președintele Zelenski) să aibă ultimul cuvânt în acest sens.
Care sunt teritoriile ce pot face obiectul unei negocieri? Este cert că partea rusă nu va renunța sub nici o formă la ocupările teritoriale realizate deja, prin forță, ilegal, în Peninsula Crimeea, regiunile Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson. Partea rusă nu va ceda nimic din aceste teritorii, în nici un scenariu. Așa-numitul culoar teritorial realizat prin forță militară de-a lungul litoralului ucrainean, spre Crimeea, are pentru Moscova aceeași valoare strategică pe care o are Crimeea însăși. Naivitățile analitice potrivit cărora Rusia ar putea fi dispusă să cedeze teritoriile ocupate în regiunile Herson și Zaporojie indică pur și simplu o necunoaștere profundă a realităților din teren. Federația Rusă este interesată ca eventualele concesii teritoriale ale părții ucrainene să implice nu doar actualele teritorii ocupate deja de Rusia în Crimeea, Herson, Zaporojie, Donețk și Lugansk, ci și teritoriile din regiunea Donețk neocupate de armata rusă. Partea rusă insistă deja asupra acestor teritorii (care au relevanță ridicată, deopotrivă simbolică și strategică). Nu se exclude posibilitatea ca Moscova să fie dispusă să facă unele concesii la schimb pentru a obține retrageri ale armatei ucrainene din regiunea Donețk (concesie minimă – retragerea armatei ruse din micile teritorii ocupate în prezent în regiunile ucrainene Sumî, Harkiv și Dnipro; concesie maximă – permiterea unor prezențe militare euroatlantice în Ucraina în perioada post-conflict). Pentru Ucraina, în mod firesc, cedarea acestui teritoriu ar reprezenta totuși o linie roșie.
b. Garanțiile de securitate pentru Ucraina
Discuțiile aceelerate din ultima perioadă pe tema garanțiilor de securitate care să prevină noi agresiuni militare rusești împotriva Ucrainei indică faptul că în acest domeniu au apărut nișe/spații noi de negociere.
Este clar că Rusia va obține, cel mai probabil, o inhibare a posibilității ca Ucraina să adere la NATO. Inclusiv președintele Zelenski a confirmat această ipoteză. Aderarea Ucrainei la NATO reprezenta cea mai directă și solidă garanție de securitate a Ucrainei. Se caută acum garanțiile alternative de securitate. În urmă cu circa un an, însuși președintele ucrainean evoca una dintre variantele de lucru (aderarea Ucrainei la UE, armată națională numeroasă, prezență militară susbstanțială euroatlantică în Ucraina, în perioada post-conflict).
Sunt semne că Rusia ar fi de acord cu garanții alternative de securitate. În acest sens, în momentul de față se caută și se construiesc aceste garanții. De aici și numeroasele reuniuni recente ale Coaliției de voință, care poate articula cadrul general al viitoarelor garanții. Coaliția centralizează în prezent angajamentele de sprijin și de participare directă a țărilor membre la viitoarele garanții de securitate. Unele dintre statele membre ale Coaliției și-au anunțat disponibilitatea de a participa cu trupe la sol, în Ucraina, în perioada post-conflict. Alte state au exclus această variantă, dar au enunțat deja sau sunt în curs de a decide alte forme de participare la viitoarele garanții de securitate. Noutatea relevantă recentă o reprezintă participarea SUA la aceste garanții de securitate, alături de marile capitale europene.
c. “Cauzele primare profunde ale războiului” / garanțiile de securitate pentru Rusia. În egală măsură, și Federația Rusă dorește să obțină propriile garanții de securitate, mascate sub conceptul nevoii de eliminare a “cauzelor primare profunde ale războiului”. Garanțiile de securitate ale Rusiei includ o componentă ucraineană (neaderarea Ucrainei la NATO, nepermiterea unor baze militare NATO în Ucraina, nepermiterea prezenței militare NATO pe teritoriul Ucrainei, limitarea efectivelor și tehnicii militare a Forțelor Armate ucrainene, crearea unor zone-tampon demilitarizate în vecinătatea frontierei cu Rusia etc.) și una pan-europeană (distrugerea infrastructurii NATO din Europa de Est, discutarea unei noi arhitecturi de securitate în Europa etc).
Unele garanții de securitate sunt aproape promise Moscovei (neaderarea Ucrainei la NATO). Cele mai multe dintre acestea se discută în momentul de față. Statele Unite nu pot angaja promisiuni către partea rusă fără implicarea directă a marilor capitale europene în toate discuțiile privind noua arhitectură de securitate în Europa. Discuțiile privind noua arhitectură de securitate în Europa reprezintă o oportunitate rarisimă pentru statele europene să își articuleze, în parteneriat strategic și colaborare cu Statele Unite, dar totodată și cu evitarea oricărui risc de dezangajare a SUA din sistemul integrat de securitate a Europei, o viziune funcțională și solidă de securitate a Europei care să reziste, pe termen mediu și lung, tuturor provocărilor și amenințărilor militare, convenționale și hibride viitoare ale Federației Ruse. De aici și prezența insistentă a liderilor europeni în toate formatele relevante de dialog care includ tematica arhitecturii securității europene. În acest domeniu, România trebuie să insiste mai mult pentru articularea, în context, a unor garanții de securitate pentru Republica Moldova.
Cele două principii sacrosancte privind pacea în Ucraina și în Europa se respectă, în momentul de față, fie și cu numeroase eforturi de lobby din partea Kievului și a marilor capitale europene – nici o decizie majoră privind războiul și pacea în Ucraina nu poate fi adoptată fără Ucraina însăși și, respectiv, nici o arhitectură de securitate în Europa nu poate fi discutată și articulată în absența statelor europene, membre UE și/sau NATO. S-a supralicitat insistent și eronat posibilitatea ca Moscova și Washington să decidă în format restrâns pe aceste teme.
Există și teme colaterale ale propunerii rusești privind instituirea păcii în Ucraina (statutul limbii ruse, funcționarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene etc), dar relevanța acestora este periferică inclusiv pentru Moscova.
Perspective de evoluție
Discuțiile din Biroul Oval, de astăzi, vor fi relevante pentru exprimarea viziunii integrate a Kievului și a partenerilor europeni privind propunerile părții ruse și oferta de mediere a Statelor Unite. Ucraina nu trebuie sub nici o formă lăsată singură în actualul context dificil.
Ucraina nu este singură în actualul context dificil. Puterile și competențele partenerilor europeni sunt împinse insistent către periferie; totodată, și reculul european (reculul coeziunii) este la fel de puternic.
Pe de altă parte, pot exista blocaje și ulterior. Important este ca medierea americană să producă negocieri constructive cu respectarea simetrică a părților. Orice alterare a simetriei poate produce dezastre.
Negocierile se vor prelungi, iar SUA vor reface de mai multe ori, cel mai probabil, ofertele de mediere, până la o posibilă întâlnire la vârf Putin-Zelenski-Trump.
Actuala mediere a SUA reprezintă o fereastră de oportunitate rarisimă privind negocierea și convenirea unei soluții politico-diplomatice pentru faza militară actuală activă a războiului din Ucraina. Amânarea/ratarea acestei ferestre poate aduce treptat Ucraina în situații mult mai vulnerabile. Pe de altă parte, este clar că trebuie evitată o “pace rusească”, fie ea sub forma unei capitulări de catifea. Trebuie evitată o presiune asupra Ucrainei care să creeze premisele unei capitulări de facto.
Pacea rusească în Ucraina ar aduce dezastrele mai aproape de România și de restul Europei.
Pentru Ucraina, după trei ani și jumătate de război, vor veni săptămâni aproape la fel de dure – pregătirea și luarea unor decizii istorice. Nici un scenariu nu este, din păcate, favorabil Ucrainei în actualul context. Vor veni – în toate scenariile posibile – decizii grele pentru Ucraina și pentru ucraineni, cu efecte în plan intern și extern.
Evoluțiile diplomatice vor fi rapide și imprevizibile, în următoarele zile și săptămâni. Deocamdată, important este că morișca păcii se mișcă.
Notă: Articolul a fost publicat și pe platformele Contributors (https://www.contributors.ro/ucraina-cum-arata-pacea-ruseasca/) și Centrul Politic (https://centrulpolitic.ro/articole/ucraina-cum-arata-pacea-ruseasca/).
