Dimensiunea Indo – Pacifică a intereselor SUA: vizitele recente și strategia Trump 2.0

Autor: Caloianu Anamaria Florina

          S-a creat un zumzet intens în jurul vizitelor recente ale președintelui american Donald Trump în Asia: după luni întregi de speculații privind modul în care acesta va recontura moștenirea strategică a fostului președinte Joseph Biden, Trump, fidel naturii sale mercuriale,^[1] pare să se miște între continuitate și disrupție. Pornind de la modelul recentei întâlniri cu premierul australian la Washington, tonul vizitelor actuale sugerează o dorință clară de menținere a unei prezențe americane în ascensiune în Indo-Pacific, consolidarea acordurilor privind apărarea și mineralele critice, însă și formularea unor strategii care să limiteze avansul – și, în unele sectoare, chiar monopolul Chinei.

          Se pot identifica anumite continuități în evoluția politicii americane în regiune: de la accentul pus pe alianțe și pe menținerea păcii și stabilității din timpul administrației Bush, la politica de „rebalance” promovată de Obama, orientată spre consolidarea alianțelor și integrarea economică. În primul său mandat, Trump a desemnat China drept principalul competitor strategic, iar Biden a reafirmat angajamentul american în regiune prin modernizarea alianțelor bilaterale, promovarea cooperării multilaterale și trilaterale și lansarea cadrului economic Indo-Pacific (Indo-Pacific Economic Framework). Trump aduce cu el un bagaj de „nemulțumiri” din primul mandat, axat pe deficitele comerciale, în special cu parteneri riguroși precum Germania, Japonia și Coreea de Sud. În Indo-Pacific, Trump 2.0 marchează o turnură clară: accentul cade pe creșterea cheltuielilor de apărare și pe presiunea economică asupra aliaților pentru asumarea mai multor responsabilități,^[2] în timp ce reducerea fondurilor pentru ajutor extern și diplomație generează tensiuni cu partenerii tradiționali, transformând aceste fricțiuni într-un joc calculat de influență, în care economia și securitatea devin instrumente interconectate ale puterii americane în regiune.

Conform politologului Oren Cass, noua administrație Trump marchează o ruptură față de imaginea tradițională a SUA ca hegemon benevolent: prin tarife, cote și alte bariere, administrația urmărește corectarea dezechilibrelor economice, dar și consolidarea poziției strategice în Indo-Pacific.^[3] Politica comercială preia astfel rolul unui instrument de decuplare a ecosistemelor tehnologice și a investițiilor chineze, în paralel cu o angajare globală mai selectivă și realistă. Cass rezumă schimbarea: „Aceasta abordare reprezintă trecerea de la idealul hegemoniei binevoitoare la o strategie bazată pe reciprocitate, echilibru economic, decuplare strategică față de China și reindustrializare internă, în paralel cu o angajare realistă și selectivă pe plan global.”^[4]

          Regiunea Indo-Pacificului aduce în prim-plan un tip de actor internațional care nu trebuie ignorat: puterile mijlocii; acestea rămân esențiale pentru orice configurație globală viitoare, însă alinierea lor la cârma noii ordini globale este încă incertă, mai ales într-un context în care „zarurile par deja aruncate”. Conform analizei lui Michael Beckley, perspectivele lor de ascensiune sunt limitate, datorită unui context extern mai puțin favorabil, rezultat din următoarele dimensiuni: blocaje structurale, criza politică din democrațiile dezvoltate, revizionismul militar al regimurilor autocrate, precum și retragerea viziunii globale a Statelor Unite, axata pe interese interne: „…modelul care altădată le permitea să crească – industrializare rapidă, integrare globală și acumulare de capital – s-a epuizat.”^[5] Autorul întrevede o revenire la logica de rivalitate și instabilitate a secolului XX, în care economiile emergente stagnează, statele fragile sunt în pericol, iar marile puteri se îmbată cu naționalism și își axează resursele spre militarizare.^[6]

          Diversitatea acestor puteri mijlocii devine relevantă nu doar prin profilul lor economic, ci și prin maniera în care pot naviga valurile ridicate de noua administrație de la Washington, în special pe frontul politicii tarifare: Australia este capabilă să absoarbă o creștere de 10%, dar se confruntă cu amenințarea unui uragan comercial sub forma tarifelor de 200% asupra produselor farmaceutice; Japonia, la rândul ei, poate suporta presiunea unui 15%, însă o creștere de 10% aplicată semiconductorilor ar atinge direct epicentrul infrastructurii sale tehnologice, rezultând într-un șoc cu ecouri profunde pentru întreaga arhitectură economică a regiunii.^[7] 

În Japonia, Australia și Coreea de Sud, Donald Trump nu se bucură de o popularitate ridicată, fiind adesea perceput drept un lider imprevizibil, a cărui retorică tranzacțională și orientare protecționistă au erodat încrederea în angajamentele americane tradiționale.^[8] Totuși, în pofida rezervelor din opinia publică și a tensiunilor generate de politicile sale comerciale, relația cu Washingtonul continuă să fie privită drept o ancoră indispensabilă pentru stabilitatea și securitatea regională.^[9]

          La nivel de leadership, se remarcă tot mai clar o disonanță între președintele american și liderii asiatici; fără o strategie coerentă pentru Asia, busola americană pare să se rotească haotic, lipsită de un cadru cert, iar odată cu dispariția fostului premier japonez Shinzo Abe, s-a pierdut una dintre puținele punți stabile de dialog direct și constant. Abordarea liderului american nu se sprijină pe valori comune, ci pe o logică tranzacțională, dificil de adaptat chestiunilor sensibile precum securitatea regională sau relația cu China.^[10]  Tocmai de aceea, întâlnirea dintre noul premier japonez și președintele SUA a fost atât de așteptată: Sanae Takaichi pare să împărtășească afinități ideologice cu principiile MAGA, ceea ce ar poate umple golul de coordonare și poate reașeza strategia americană pe o direcție mai coerentă. Rămâne chiar și după turneul asiatic al președintrelui Trump îndoiala că, dincolo de zâmbete și formule diplomatice, acest tur de forță asiatic va genera altceva decât relații cordiale și câteva acorduri economice simbolice, în timp ce Washingtonul continuă să se retragă treptat în propria sa spirală izolaționistă.

          Conform autorului Anthony Toh Han Yang, într-un articol pentru The Diplomat, incipienta strategie Trump 2.0 pentru Indo-Pacific prezintă mai multe vulnerabilități: accentul exagerat pus pe puterea hard limitează capacitatea Washingtonului de a construi relații durabile și de încredere;^[11] reducerea resurselor alocate puterii soft și lipsa unui angajament clar față de multilateralism, inclusiv în cadrul AUKUS și QUAD, scad eficiența acestor alianțe în contracararea influenței Chinei^[12] și lasă statele membre într-un „limbo”, incapabile să anticipeze strategiile pe termen mediu și lung, ceea ce erodează mecanismele necesare pentru contrabalansarea eficientă a ascensiunii Beijingului.

Deși se promovează, într-o măsură mai mult sau mai puțin tacită,^[13] cooperarea între partenerii regionali fără dependența exclusivă de SUA, statele apreciază că, în acest stadiu, aceste angajamente rămân prea fragile; autorul Kannish Kanodia sugerează în mod explicit că aliații se confruntă cu dificultăți semnificative în coordonarea acțiunilor lor,^[14] aceste provocări fiind generate de o combinație de tensiuni istorice persistente, distanțe geografice considerabile și diferențe de percepție privind natura și gradul amenințărilor cu care se confruntă.

Itinerariul vizitelor l-a purtat pe președintele Trump în Malaysia, pentru a participa la summitul ASEAN; în Japonia, cu scopul de a consolida acordurile comerciale și de a stimula investițiile; și în Coreea de Sud, unde au avut loc discuții legate de APEC și dialogul cu președintele Xi Jinping. Majoritatea detaliilor legate de această călătorie au rămas neanunțate oficial, iar incertitudinea a fost amplificată de lipsa unui plan coerent pe termen lung pentru politica americană în Asia, de reducerea semnificativă a echipei de politică externă și de dependența administrației de un grup restrâns de consilieri loiali, factori care complică anticiparea rezultatelor și gestionarea relațiilor complexe din regiune. În ciuda acestor riscuri, există și opinii optimiste: Japonia și Coreea de Sud și-au exprimat disponibilitatea de a colabora și de a explora detalii concrete pentru încheierea acordurilor, deși cerințele financiare și comerciale impuse de Washington stârnesc rezerve. Totodată, experții atrag atenția că tensiunile persistente,^[15] inclusiv cele comerciale și strategice, pot afecta relațiile cu aliații și pot crește nivelul general de incertitudine în regiune.

Negocierile comerciale în regiune se află în diferite stadii: în Malaysia, acordul vizează semiconductori, inteligența artificială, sectorul digital și energia, după impactul tarifelor americane; în China, pământurile rare rămân un punct central, în contextul controlului exporturilor de către Beijing și al amenințărilor suplimentare din partea lui Trump; în Japonia, discuțiile s-au concentrat pe investițiile japoneze în SUA și pe limitarea importurilor de gaz rusesc; negocierile cu Coreea de Sud sunt aproape finalizate, dar detaliile investițiilor și tarifele rămân sensibile; relațiile cu Indonezia și Vietnam sunt influențate de tarife și condițiile reciproce de investiții, iar discuțiile cu India continuă, cu speranța reconcilierii după majorarea tarifelor americane în august.

Conform analizei Brookings, întâlnirea dintre Donald Trump și Xi Jinping la APEC nu este considerată un punct de cotitură care să transforme relațiile bilaterale, ci mai degrabă un „punct de verificare”^[16] care confirmă direcția tensiunilor comerciale și geopolitice existente. Tensiunile dintre Statele Unite și China rămân instrumente de presiune, dar ambele părți urmăresc reducerea dependenței reciproce de materiale și tehnologii critice, astfel încât orice acord temporar va fi limitat și parțial.^[17] Negocierile privind fentanilul și materiile prime strategice, precum pământurile rare, sunt complexe și improbabil să rezolve problemele structurale, iar cerințele administrației Trump sunt adesea considerate nerealiste, în timp ce China poate valorifica angajamentele deja asumate cu administrația Biden pentru a-și consolida poziția.^[18]

          Conform analizei lui Ju Hyung Kim, președinte al Institutului de Management al Securității din Coreea de Sud, Eurasia se reorganizează în blocuri concurente: China și Rusia, alături de aliați precum Iran și Coreea de Nord, formează o contragreutate la alianțele occidentale, în timp ce Statele Unite, Japonia și Coreea de Sud cooperează pentru securitatea în Asia de Nord-Est, un pilon important de stabilitate în Indo-Pacific.^[19] Kim susține că, pentru a transforma această cooperare într-un pilon durabil al securității regionale, este nevoie de instituționalizarea planificării militare comune, extinderea exercițiilor combinate în domenii multiple, dezvoltarea unui mecanism de comandă combinată sau a unei celule permanente de coordonare maritimă și integrarea legăturilor economice și tehnologice, inclusiv lanțuri de aprovizionare, semiconductori și industria de apărare.^[20]

Concluzii:

          În ansamblu, vizitele și strategiile lui Donald Trump în Asia reflectă o încercare de a gestiona tensiunile comerciale și geopolitice existente, însă stabilitatea și influența pe termen lung a regiunii depind în mare măsură de capacitatea aliaților de a coopera coerent, de a-și consolida mecanismele instituționale și de a transforma inițiativele trilaterale și multilaterale într-un cadru durabil de securitate și interdependență economică.

Bibliografie:

1. Beckley, Michael, „The Stagnant Order: And the End of Rising Powers”, Foreign Affairs, 25 Octombrie 2025, www.foreignaffairs.com/united-states/stagnant-order-michael-beckley.
   Ibidem.
2. Bian, Sai, Mriganika Singh Tanwar, „New Directions and Challenges of the Trump 2.0 Indo-Pacific Strategy”, ISAS Briefs, 16 Iulie 2025, www.isas.nus.edu.sg/papers/new-directions-and-challenges-of-the-trump-2-0-indo-pacific-strategy.
3. Cass, Oren, „A Grand Strategy of Reciprocity: How to Build an Economic and Security Order That Works for America”, Foreign Affairs, 22 Octombrie 2025, www.foreignaffairs.com/united-states/grand-strategy-reciprocity.
   Ibidem.
4. Green, Michael J., „Asia’s Trump Problem: The Region Lacks Leaders Who Connect With the U.S. President”, Foreign Affairs, 17 Octombrie 2025, www.foreignaffairs.com/asia/asias-trump-problem.
5. Kalinauskas, Ava, Jared Mondschein, „Despite Anxiety About Trump, Asia’s Maritime Democracies Are Increasingly Aligned on Security”, United States Studies Centre, 26 Octombrie 2025, www.ussc.edu.au/despite-anxiety-about-trump-asia-s-maritime-democracies-are-increasingly-aligned-on-security.
6. Kanodia, Kanishkh, „US Indo-Pacific allies are unhappy about Trump’s defence demands. But they have to comply”, Chatham House, 14 Iulie 2025, www.chathamhouse.org/2025/07/us-indo-pacific-allies-are-unhappy-about-trumps-defence-demands-they-have-comply.
7. Kim, Ju Hyung, „Why the US–Japan–South Korea trilateral agreement must evolve”, Lowy Institute, 13 Octombrie 2025, https://www.lowyinstitute.org/the-interpreter/why-us-japan-south-korea-trilateral-agreement-must-evolve.
8. Megerian, Chris, “Trump’s Asia Trip: Malaysia, Japan, South Korea, and an Expected Meeting With Xi”, AP News, 21 Octombrie 2025, apnews.com/article/trump-xi-jinping-china-asia-8f21df3df6fa3f51ca4ab4dfcf7669ba.
9. Neelam, Ryan, „2025 Report: Relations in the Indo-Pacific - Lowy Institute Poll”, poll.lowyinstitute.org/report/2025/relations-in-the-indo-pacific.
10. Sinkkonen, Ville, Garret Martin, „Four Scenarios for the Future of Transatlantic Relations”, FIIA - Finnish Institute of International Affairs, 2 Septembrie 2025, fiia.fi/en/publication/four-scenarios-for-the-future-of-transatlantic-relations, p. 4.
11. Tatsumi, Yuki, „U.S. Strategy Toward The Indo-Pacific Region: A Distracted Pacific Power?”, Friedrich Naumann Foundation for Freedom, edited by Elsa Kangas, Aprilie 2025, www.freiheit.org/sites/default/files/2025-04/policy-paper-01-2025.pdf.
12. Toh Han Yang, Anthony, „The Blind Spots of Trump 2.0’s Indo-Pacific Strategy”, The Diplomat, 28 August 2025, thediplomat.com/2025/08/the-blind-spots-of-trump-2-0s-indo-pacific-strategy.
13. Yeo, A., Herrera, A., Czin, J. A., Kuok, L., O’Hanlon, M. E., Rapp-Hooper, M., Solís, M., Kim, P. M., Hass, R., & Felbab-Brown, V., „What’s at Stake During Trump’s Visit to Asia?”, Brookings, 21 Octombrie 2025, https://www.brookings.edu/articles/whats-at-stake-during-trumps-visit-to-asia/.