Noua noastră “Danemarcă”
Autor: Dorin Popescu
Prognozam, în urmă cu doar câțiva ani, la Predicțiile anuale ale ICDE, o lungă serie de ani nevrotici, turbulenți, sălbatici și dionisiaci. Nu am ieșit încă din paradigma dionisiacă a relațiilor internaționale. Nici semne modeste de apropiere de sfârșitul acesteia nu putem vedea. 2026 va fi și el un an dionisiac, cu metamorfoze multiple, cu provocări simultane și stratificate, conduite tranzacționale, noi conflicte locale de intensitate redusă, impredictibilități și dizarmonii la nivel local, regional și global.
Pentru anul 2026, un lucru este cert. Statele Unite nu vor mai contribui la refacerea Paradisului pierdut al actualei ordini mondiale – bazate pe reguli și deopotrivă pe consensul și coeziunea euroatlantice. Organizarea unui consens minimal între SUA și Europa în sens larg (UE plus Marea Britanie, spre a simplifica) privind prevenirea și inhibarea puseurilor revizioniste ale actorilor statali contestatari va lipsi și în 2026. Va lipsi și în 2026 dimensiunea globală a exprimării UE în sistemul de relații internaționale. Reculul ordinii liberale va continua și va mări vidul actual de organizare, management geopolitic, putere și control la nivel mondial.
Absența unui regizor global al scenei lumii și a setului de norme și reguli care măsura, prevenea, inhiba, diminua, câteodată chiar pedepsea încălcările violente ale unui cod etic minimalist în sistemul de relații internaționale, va stimula noi insanități și erezii în conduitele actorilor statali și non-statali.
Zeci de comete Somaliland ne vor testa vigilența, răbdarea, încrederea în ordinea lumii, capacitatea de a păstra rudimentele unei ordini globale incendiate peste tot pe planetă. Sute de conflicte locale, aflate în diferite stadii „înghețate”, pasive, latente, amorfe etc. riscă să se reinventeze, în paradigma neputinței noastre colective de a le ține “la foc mic”. Nostalgii revanșarde, proiecte post-imperialiste, ambiții teritoriale și revizioniste se vor simți încurajate să se exprime contestatar și belicos în vidul de putere și control creat de dezangajările globale ale SUA, de neputințele UE de a se exprima ca actor global, de lutul toxic al lumii ruse și de inerția Chinei de a se exprima prioritar economic.
În absența unui hegemon global și a unui sistem normativ de funcționare a relațiilor internaționale, liniștea lumii se va destrăma în continuare. “E ceva putred în Danemarca” lumii noastre de astăzi, iar inconsistența actualei ordini globale va încuraja acțiuni și procese revizioniste care vor crește în număr și impact în anii ce vor veni.
Nu vor fi totuși, în 2026, noi conflicte majore. Apocalipsa “promisă” nu va veni. Cel de-“al treilea război mondial” se va lăsa și de această dată rugat zadarnic să intervină în penumbra neliniștilor noastre multiple. Niciunul dintre actorii contestatari ai actualei ordini globale nu va dispune de resursele necesare pentru a o sabota printr-un conflict militar/convențional de proporții.
Nodul gordian al negocierii noii ordini globale nu va fi tăiat nici în 2026; focarele de criză se vor înmulți, imunitatea noastră la crize va slăbi constant și chiar accelerat, însă Noul An nu va aduce punctul critic maxim al crizei schimbării noii ordini globale printr-un posibil nou conflict de proporții (sau, la limită, prin escaladări necontrolate succesive ale celui actual, din Ucraina). Ne obișnuim deja cu o apocalipsă care crește încet în noi, înainte de a-și pregăti ghearele pentru un posibil atac final asupra a ceea ce va fi rămas din noi.
Însă, și în 2026, noi și numeroase degradări ale liniștii lumii ne vor testa reacția și capacitatea de a evita conflicte majore. Iadul va intra în această liniște, și în 2026, prin focare, tensiuni și conflicte locale, de mici proporții sau hibride. Iadul va sabota, harnic și hibrid, liniștea geopolitică a anului 2026, mai tenace, mai îndrăzneț și mai perfid ca în 2025.
x x x
Nu va fi pace în Ucraina și în Europa în 2026, în sensul clasic și autentic al conceptului.
Însă îndrăznesc să cred că avem toate datele analitice spre a fi optimiști în privința negocierii și convenirii unei soluții politico-diplomatice care să închidă actuala fază militară activă a conflictului. Cred că anul 2026 va aduce o convenire formală a unei soluții politico-diplomatice privind încetarea actualei faze militare active a războiului împotriva Ucrainei, soluție care să „înghețe” temporar ostilitățile pe front. Și aici sunt nevoit să amintesc distincția clară între soluția politico-diplomatică ce va încheia actuala fază militară activă și pacea care ar pune capăt războiului propriu-zis. O astfel de pace nu se va încheia nici în 2026 și nici în anii următori. Războiul va continua mult timp, în forme convenționale sau hibride, cu faze succesive de „îngheț” și „dezgheț”.
Însă, pentru prima oară din aprilie 2022 încoace, sunt șanse reale ca părțile să convină totuși, în 2026, cel mai probabil în prima sa jumătate, cu privire la o soluție politico-diplomatică ce va stinge/închide actuala fază militară activă.
Tensiuni uriașe vor însoți în continuare, cel puțin în prima parte/jumătate a anului 2026, efortul mediatorului american de a crea intersecția optimă a compromisurilor reciproce pe baza căreia este posibilă o soluție politico-diplomatică de “pace”. Cu victorii tactice pe front și încurajată de un arbitru vădit partizan, Moscova va încerca și în continuare să își maximalizeze poziția proprie la negocierile actuale, construind o intersecție a compromisurilor care să îi fie favorabilă.
Admitem deci că scenariul convenirii unei soluții politico-diplomatice în Ucraina în 2026 este fezabil și este credibil. În acest caz, războiul din Ucraina va continua cu forme hibride greu decelabile, cu serii de contestări reciproce ale aplicării „păcii” de către părți, cu amenințări și șantaje care o vor periclita permanent, cu provocări și note ultimative, cu eforturi ale părților de a interpreta unilateral conținuturile soluției de „pace” și cu pregătirea lor simultană pentru posibile denunțări ale acestei soluții în cazul în care vor exista încălcări flagrante ale „liniilor roșii post-conflict”. Avem deja o fotografie relativ clară a modului în care o „pace” convenită firav și confuz, conform celebrelor Acorduri de la Minsk, devine imediat un culoar rapid către escaladări rapide ale războiului.
La momentul convenirii unei posibile soluții politico-diplomatice privind încetarea actualei faze militare active a războiului împotriva Ucrainei (moment estimat de noi a avea loc în 2026 și urgentat de oboseala cronică a ambelor părți de a purta acest război, chiar și unul de uzură), ambele părți implicate direct în conflict vor avea obiective strategice rămase neîndeplinite, iar acestea sunt măsurabile cel puțin în plan teritorial (Federația Rusă nu își va fi atins obiectivul de a ocupa întreg litoralul Ucrainei, iar Ucraina va fi nevoită să își amâne pe termen nedefinit eliberarea teritoriilor din est și din sud). Cel mai probabil, părțile vor depune, începând chiar cu momentul convenirii și semnării unor documente de pace, eforturi susținute pentru a se pregăti mai bine pentru următoarea fază militară activă a războiului, spre a-și atinge în cadrul acesteia obiectivele strategice pe care le-au ratat în actuala. “Pacea” va fi firavă și iluzorie încă de la început, chiar și în scenariul maxim pozitiv, de convenire formală a acesteia prin compromisuri reciproce, în 2026.
O “pace” de acest gen va aduce noi probleme pentru Ucraina – derularea alegerilor în condiții interne deosebit de dificile, aprobarea prin referendum a unor condiții de “pace” privind temele sensibile (prioritar aspectele teritoriale), provocări multiple privind consolidarea și protecția noilor frontiere de facto ce se vor constitui de-a lungul actualei linii a frontului, identificarea și utilizarea fondurilor necesare reconstrucției, amnistiile post-conflict etc. Și Federația Rusă va avea mari probleme interne, dacă nu își va calibra creativ instrumentele de propagandă privind promovarea pe plan intern a conceptului “victoriei” împotriva Ucrainei; va fi foarte greu pentru regimul lui Vladimir Vladimirovici să explice cetățenilor ruși prețul plătit pentru acest război și foarte greu va fi de restartat, totodată, o economie de pace, în condițiile unei izolări reale tot mai pronunțate a Rusiei în sistemul economic internațional.
Se vor menține și în 2026 riscurile privind posibile escaladări necontrolate ale războiului din Ucraina. Moscova își va multiplica provocările hibride împotriva țărilor europene, membre NATO și UE. Pe ambele dimensiuni ale flancului estic, provocările vor crește în intensitate. Configurarea unei “păci” volatile în Ucraina nu va atenua percepția rusească privind apartenența țărilor baltice la “lumea rusă”, iar Moscova va utiliza un întreg arsenal hibrid pentru a-și pregăti viitoare poziții de forță în regiune și pentru a slăbi angajamentele aliate de sprijin pentru țările baltice.
O “pace” în Ucraina va crea, din păcate, și premisele militare pentru o revenire a navelor Flotei ruse la Marea Neagră în partea de nord-vest a acvatoriului Mării Negre, în imediata vecinătate a apelor teritoriale ale României, cu efecte toxice care pot fi chiar devastatoare pe termen lung pentru România și pentru regiune – menținerea sub ocupație a Peninsulei Crimeea, continuarea/reluarea militarizării acesteia, provocări și amenințări privind Insula Șerpilor și aranjamentele juridice actuale vizând delimitarea și exploatarea zonelor economice exclusive și a platoului continental al Mării Negre, provocări și amenințări la adresa infrastructurii energetice a României și a proiectelor naționale ambițioase de extracție de gaz natural din perimetrele actuale etc.
Nu va scădea riscul unor confruntări militare directe între Federația Rusă și state NATO. Dimpotrivă, acest risc va crește ușor, odată cu posibila finalizare a actualei faze militare active a războiului din Ucraina. Însă un proiect rusesc al unei confruntări directe deliberate cu NATO sau cu o țară membră a Alianței nu se va contura sau derula, în 2026 și în general pe termen scurt. Întregul dispozitiv militar/convențional al Rusiei se va concentra în anii următori asupra proiectului imperialist actual, care prevede o recuperare a puterii, controlului și influenței în fostul spațiu URSS.
Continuarea acestui proiect va menține ridicate riscurile privind ocuparea, de către Federația Rusă, a întregului litoral al Ucrainei într-o posibilă fază militară activă ulterioară a războiului din Ucraina, mai ales dacă arhitectura “păcii” care va pune capăt actualei faze militare active va încuraja apetitul teritorial și hegemonic al Moscovei. Ocuparea regiunilor ucrainene Herson, Nikolaev, Odesa, ocuparea întregului litoral al Ucrainei, realizarea unei joncțiuni terestre cu efectivele militare proprii prezente în raioanele transnistrene ale Republicii Moldova, chiar – la limită – ocuparea integrală a Republicii Moldova, vor rămâne obiective strategice neîndeplinite ale Federației Ruse, iar riscul ca acestea să fie reportate pentru următoarele faze militare active va rămâne unul ridicat.
În această conjuctură, Republica Moldova nu va avea spațiu și liniște pentru construcție pro-europeană stabilă. Apropierea sa de UE va sta mereu sub sabia lui Damocles, iar sabotarea proiectului european al Republicii Moldova de către Rusia va reprezenta un obiectiv permanent al Kremlinului în următorii ani. Trebuie construit un sistem extern (european, euroatlantic etc.) credibil și funcțional de garanții de securitate pentru Republica Moldova, care să o protejeze de viitoarele intemperii și agresiuni rusești, mai ales în condițiile în care “pacea” în Ucraina va permanentiza prezențe militare rusești în sudul Ucrainei. Este nevoie de un rol mai activ al României în construirea acestui sistem de securitate pentru Republica Moldova, în siajul eforturilor europene colective privind elaborarea unor garanții de securitate credibile și funcționale pentru Ucraina însăși. Am dubii că acest rol va fi asumat.
Marea Neagră va rămâne vitală pentru combaterea agresiunilor rusești, vitală pentru securitatea României și a Europei, vitală pentru configurația viitoarei ordini mondiale. În relativ scurt timp vom afla care vor fi spațiul și direcția următoarei lovituri principale a Rusiei, Marea Baltică sau Marea Neagră. În evaluarea mea, efortul prioritar al Moscovei îl va reprezenta continuarea proiectului URSS 2.0., a cărui primă etapă o reprezintă Ucraina, iar continuarea proiectului revizionist rusesc va implica sudul Ucrainei și Republica Moldova, deci Marea Neagră, ca viitoare etapă a acestuia, după “pauza operațională” numită “pace” care ar putea opri temporar actualele ostilități din Ucraina.
x x x
În 2026, nu va fi liniște în Ucraina; o posibilă “pace” injustă ar crea din nou culoare rapide spre război; războiul va continua în multiple moduri hibride, chiar și după „înghețarea” fazei militare active actuale, pe care o văd posibilă în 2026. Proiectul expansionist și hegemonic rusesc URSS 2.0. va continua și în 2026, iar capacitățile noastre de a-l stopa rămân modeste. Cel mai probabil, anul 2026 va aduce o “pauză operațională” a acestui proiect, printr-o soluție politico-diplomatică privind faza militară activă actuală a războiului din Ucraina. Însă, chiar și cu această posibilă “pace” iluzorie în el, anul 2026 tot nu va fi unul sabatic.
Chiar și fără noi conflicte majore, anul 2026 va fi unul turbulent și dionisiac. “E ceva putred în Danemarca” lumii noastre de astăzi, de la un pol la altul. Iar “Danemarca” lumii noastre va crește în fiecare zi.
Notă: Textul a fost publicat inițial în cadrul grupajului “Predicții ICDE 2026”, la linkurile:
https://roeu.org/2026/01/01/2026-prognoze-tendinte-si-perspective/
https://centrulpolitic.ro/articole/2026-prognoze-tendinte-si-perspective/
