Italia și aspirațiile sale de putere mijlocie

Autor: Caloianu Anamaria Florina

Italia traversează în prezent un momentum diplomatic spectaculos, caracterizat printr-o creștere a vizibilității internaționale și o conduită specifică puterilor mijlocii ambițioase, care aspiră să participe activ la reconfigurările geopolitice contemporane. Statul italian se afirmă printr-o prezență constantă în dialogurile transatlantice, extinzându-și totodată acțiunea dincolo de acest cadru printr-o diplomație diversificată în Asia,[1] Africa[2] și America Latină.

Deși capacitatea de proiecție a puterii este constrânsă de fundamentele economice limitate, Italia reușește, în special sub conducerea Giorgiei Meloni, să capitalizeze o retorică convergentă cu discursul MAGA și să contribuie la conturarea unui nucleu occidental alternativ de securitate împreună cu Franța, Germania și Regatul Unit. Drept urmare, Italia își consolidează profilul de actor multilateral activ și adaptabil, reușind să se poziționeze favorabil în raport cu noua administrație americană și cu dinamica puterii la nivel global.

Formularea politicii externe în Italia începe cu stabilirea obiectivelor naționale, unde Guvernul și Ministerul Afacerilor Externe evaluează prioritățile țării în plan internațional, inclusiv problemele privind securitatea, economia și influența diplomatică. Stabilirea acestora presupune consultarea altor ministere relevante, precum cel de Apărare, Economie sau Energie, și, în anumite situații, a Parlamentului, mai ales când este vorba despre tratate sau angajamente internaționale. În același timp, Italia trebuie să se sincronizeze cu Uniunea Europeană în domeniile unde această are competență, cum ar fi politica comercială externă sau sancțiunile comune, respectând deciziile europene. După evaluarea intereselor naționale și a obligațiilor europene, Guvernul adoptă traiectoria finală a politicii externe, iar Ministerul Afacerilor Externe și misiunile diplomatice o implementează și monitorizează, ajustând acțiunile în funcție de evoluțiile internaționale sau europene.[3]

Moștenirea constituției italiene, la 77 de ani de la intrarea sa în vigoare, constă în transformarea unei eliberări post-fasciste într-o revoluție democratică graduală, dat fiind că, la momentul adoptării acesteia, monarhia avea în continuare un loc de seamă în rândul italienilor din Sud.[4] Constituția din 1948 a introdus un set de prinicipii necesare reconstrucției morale și politice a statului: pluralism, egalitate, deminitate și supremația persoanei asupra statului, acest prim pas deschizând pentru Roma drumul spre integrarea europeană și transatlantică pe care acum o avem sub semnul întrebării. Articolul 11, adoptat după experiența traumatică a celui de-al Doilea Război Mondial pentru a respinge războiul ca instrument de agresiune, are o relevanță sporită și astăzi datorită flexibilității de interpretare a acestuia, în vederea justificării intervențiilor defensive ori sprijinirii altor state agresate, în conformitate cu dreptul internațional (ex. sprijinul Italiei pentru Ucraina, demonstrând capacitatea Constituției de a răspunde eficient la provocări geopolitice noi fără a renunța la valorile sale fundamentale).^[5]

          Potrivit lui fostului parlamentar Paolo Alli, Italia se află într-o poziție prielnică în cadrul Uniunii Europene, beneficiind de o stabilitate politică solidă, care îi permite să acționeze ca mediator și facilitator în formatele multilaterale[6]; totodată, în pofida vulnerabilităților economice și nivelului redus al cheltuielilor militare, Roma reușește, printr-o diplomație deschisă și pragmatică,[7] să își consolideze influența, valsând între pozițiile ferme ale noii administrații americane și interesele europene antagonice, joc facilitat de relația personală dintre Giorgia Meloni și Donald Trump. Spre deosebire de restul statelor din Vestul Europei, la nivelul legislativului există o pondere mai mare spre aliniere la politicile SUA și în special la curentul MAGA, pe fondul unui vid ideologic[8] rămas în urma crizei identitare la nivelul centrului[9] și pierderea suportului pentru partidele de stânga.[10]

În paralel, în cadrul sectorului privat italian, se observă un nivel relativ scăzut de opoziție sau de reacție ostilă față de politica tarifară impusă de administrația Trump;  mai mult, în afară de comentarii ironice sau glume mai mult sau mai puțin serioase legate de industriile tradiționale precum cea a pastelor[11] sau a mobilei de lux, principalii exportatori italieni aleg să se conformeze în mare măsură direcțiilor strategice și liniilor de acțiune stabilite de Roma, deși tind să privilegieze cooperarea europeană și nu se bazează pe o colaborare exclusivă cu un partener imprevizibil,[12] precum administrația Trump.

La nivelul sindicatelor, povestea este diferită, zilele acestea pregătindu-se proteste privind noua lege a  bugetului care ar tăia din cheltuielile pentru sectorul public și ar pulsa spre apărare.[13] Discordanța dintre sindicate și Primul Ministru reflectă o frustrare reciprocă exprimată adesea într-un mod degradant, inclusiv prin comentarii sexiste, care maschează totuși percepția că premierul se află într-o poziție umilitoare în raport cu liderul american, în timp ce Meloni percepe segmentele respective ale populației ca fiind marginalizabile și limitate în capacitatea lor de influență; schimbul de ironii reciproce amplifică și mai mult diviziunile deja existente între elitele politice si muncitorii de rând.

Coaliția de centru-dreapta italiană este ea însăși fragmentată, picând pradă numeroaselor tensiuni interne generate de suportul Italiei pentru Ucraina și de creșterea cheltuielilor de apărare. Paolo Alli subliniază că vulnerabilitatea Italiei față de influențele rusești, datorită tradițiilor istorice și campaniilor de propagandă, reprezintă un risc pentru politica europeană și transatlantică.[14] Astfel, Italia, un actor destul de contrastant la nivel intern, se oferă să mențină un echilibru între dialogul cu Trump și sprijinul pentru Ucraina, promițând protejarea în același timp a intereselor Europei și contribuind la securitatea flancului sudic și a Africii.^[15]

Deoarece o bună parte din aceste angajamente reies din relațiile interpersonale dezvoltate de Georgia Meloni cu actori cheie precum Ursula von der Leyen și Friedrich Merz, oportunitatea de a reconstitui nucleul puternic Roma–Paris–Berlin, precum și jonglarea unei relații pozitive cu SUA, depind în mare măsură de capacitatea Premierului de a gestiona tensiunile interne și presiunile geopolitice externe.

Este important de luat în seamă curentul sub care Georgia Meloni a luat avans și a beneficiat de o rată mai mare de cordialitate în relațiile cu administrația Trump: societatea din Italia a fost sedusă de strategiile populiste ale guvernului acesteia, în special în gestionarea protestelor, hotărârilor judiciare și criticilor politice, Meloni și aliații săi se prezintă ca reprezentanții autentici ai poporului, iar orice opoziție sau critică este interpretată ca acțiunea unei „elite corupte” sau ca interferență externă, ceea ce subminează pluralismul și guvernarea constituțională. Aceste dinamici au stârnit inițial îngrijorare la primele lor manifestări în politica europeană; însă, în contextul anului superelectoral recent încheiat, Italia a ajuns să fie percepută ca un actor cameleonic, populist pe plan intern și entuziast față de MAGA, dar în același timp ferm ancorată în structurile europene, ceea ce a facilitat traseul unor lideri și partide din Est care au încercat să reproducă modelul italian, inclusiv prin photo-shooting-uri cu lidera italiană.

In decursul anului trecut, guvernul italian a trebuit să gestioneze tensiunile generate de votul Fratelli d’Italia împotriva realegerii lui von der Leyen, menținând în același timp dialogul pozitiv cu Bruxelles-ul pe teme economice și bugetare, esențial pentru o țară cu datorie publică ridicată. Strategia a dat roade, Italia continuând să beneficieze de fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență.^[16]

Pe plan transatlantic, Italia a menținut sprijinul ferm pentru Ucraina, inclusiv prin acorduri de cooperare militară și prin găzduirea Conferinței de Redresare a Ucrainei în 2025. Relațiile cu Statele Unite au fost gestionate cu prudență și flexibilitate: cooperarea cu administrația Biden a fost menținută, însă premierul italian a cultivat în paralel un anumit momentum în cercurile conservatoare,[17] anticipând posibilitatea revenirii lui Donald Trump.

Comercializarea modelului populismului italian reprezintă o temă îngrijorătoare,[18] deoarece, în ciuda capacităților economice și militare limitate ale Italiei (care ar putea să o apropie de statele din Europa de Est), țara rămâne unul dintre fondatorii tradiționali ai arhitecturii transatlantice, iar poziția sa geografică avantajoasă îi conferă oportunitatea de a juca un rol de hedging, dacă nu complet credibil, cel puțin relevant și de luat în considerare, similar altor puteri mijlocii care profită de un context internațional mai flexibil, în care alianțele bilaterale și multilaterale sunt, în principal, orientate spre obținerea unor beneficii pe termen scurt.[19] Autorul Articolul James L Newell,  notează că liderii populiști precum Meloni cultivă o loialitate profundă, emoțională, printre susținătorii lor, transformându-i în „fani” ale căror loialități sunt necritice, ceea ce izolează liderul de responsabilitate și îi permite să repete strategii care, altfel, ar provoca reacții negative ale publicului.[20]

Drept urmare, guvernarea lui Meloni, chiar dacă poate fi eficientă în consolidarea sprijinului politic, prezintă riscuri pentru calitatea democrației italiene: prin subminarea independenței instituționale, exploatarea dezinformării și valorificarea loialității emoționale, conducerea ei amenință să erodeze încrederea publică în instituțiile democratice, să slăbească statul de drept și să crească potențialul de regres democratic.^[21]

Totodată, menținerea unei stări de campanie permanentă este instrumentalizată prin preluarea temelor de politică externă și transformarea acestora în capital politic intern,[22] reflectând tendința populistă de a integra problemele internaționale în discursul domestic pentru a mobiliza sprijinul electoral, o formulă observabilă, de exemplu, și în cazul Turciei, unde construirea unui lider central în politica externă generează vizibilitate internațională, chiar dacă pe plan intern persistă critici și controverse.

Relația Italiei cu China sub guvernul Meloni este privită drept o strategie de echilibru pragmatic, orientată spre valorificarea oportunităților economice, fără a compromite alinierea strategică occidentală; drept urmare a retragerii din Belt and Road Initiative, Roma s-a reorientat spre dialog constructiv cu Beijingul printr-o cooperare selectivă în domenii precum comerțul, cercetarea și cultura,[23] evitând implicarea în proiecte de infrastructură considerate sensibile.[24] Această abordare reflectă tradiția italiană a echilibrului diplomatic, cerchiobottismo,[25] anume capacitatea Italiei de a echilibra interese aparent contradictorii, o tradiție veche care se manifestă prin flexibilitate și compromis. Italia poate susține, de exemplu, pozițiile SUA într-o criză, dar în același timp menține legături cu state arabe sau cu Rusia atunci când acest lucru servește intereselor sale economice și politice, strategii frecvent utilizate de puterile mijlocii care urmăresc să își extindă libertatea de acțiune și să își diversifice opțiunile de cooperare internațională.

În final, Italia, sub conducerea Giorgiei Meloni, își consolidează vizibilitatea internațională printr-o diplomație flexibilă și pragmatism economic; echilibrând relațiile cu UE, SUA și China și folosind politica externă pentru mobilizare internă.

Bibliografie:

1. Alli, Paolo. The Role of Italy in Shaping the Transatlantic Relationship Under Trump. European View, vol. 24, no. 1, Aprilie 2025, pp. 96–102. https://doi.org/10.1177/17816858251341118.
2. Barana, Luca. The Return of a Clear Right-Left Divide în Italy. An Analysis of the EU Elections 2024. Istituto Affari Internazionali, Iulie 2024, www.iai.it/en/pubblicazioni/c09/return-clear-right-left-divide-italy.
3. Barata Da Rocha, Madalena, Nicolas Boivin, și Niclas Poitiers. The Economic Impact of Trump’s Tariffs on Europe: An Initial Assessment. Bruegel, 30 Septembrie 2025, www.bruegel.org/analysis/economic-impact-trumps-tariffs-europe-initial-assessment.
4. Cancarini, Davide. „Italy Raises the Bar in Central Asia: What to Expect From Giorgia Meloni's Visit - the Times of Central”,The Times of Central Asia, 30 Mai 2025, timesca.com/italy-raises-the-bar-in-central-asia-what-to-expect-from-giorgia-melonis-visit.
5. Destradi, Sandra, și Emidio Diodato. „The Long‐Term Effects of Populism on Foreign Policy: Berlusconi’s Legacy and Its Impact on Italy’s Approach to the EU and International Politics.” Journal of Common Market Studies, Septembrie 2025, https://doi.org/10.1111/jcms.70033.
6. Gibault, Fabien. “Giorgia Meloni: Three Years in Power, Between European Pragmatism and National Ambiguities.” IRIS, 3 Noiembrie 2025, www.iris-france.org/en/giorgia-meloni-three-years-in-power-between-european-pragmatism-and-national-ambiguities.
7. Goretti, Leo, și Filippo Simonelli. „Italy’s Foreign Policy in the ‘Super-election Year’ 2024.” IAI, 7 Februarie 2025, www.iai.it/en/pubblicazioni/c04/italys-foreign-policy-super-election-year-2024.
8. Gutierrez, Maria Elena. “Italian Foreign Policy: The More Things Change, the More They Stay the Same.” GMFUS, www.gmfus.org/news/italian-foreign-policy-more-things-change-more-they-stay-same.
9. Kaval, Allan. „Meloni Has Won Over Biden, Now She Hopes for Trump’s Return.” Le Monde.fr, 9 Iunie 2024, www.lemonde.fr/en/international/article/2024/06/09/meloni-has-won-over-biden-now-she-hopes-for-trump-s-return_6674300_4.html.
10. Marchetti, Raffaele. „Italian Hybrid Diplomacy.” Contemporary Italian Politics, vol. 10, no. 2, Mai 2018, pp. 193–207. https://doi.org/10.1080/23248823.2018.1472900.
11. Newell, James L. „Giorgia Meloni and the Post-truth Society.” Contemporary Italian Politics, vol. 17, no. 2, Aprilie 2025, pp. 123–29. https://doi.org/10.1080/23248823.2025.2491212.
12. Nogueira Pinto, Teresa. „How Italy is Increasing Its Footprint in Africa.” GIS Reports, 10 Noiembrie 2025, www.gisreportsonline.com/r/mattei-plan-impact.
13. Orlandi, Giorgia. „Italian Budget: Politicians Clash Over Tax Raise on Short-term Rentals.” Euronews, 21 Octombrie 2025, www.euronews.com/business/2025/10/21/italian-budget-politicians-clash-over-tax-raise-on-short-term-rentals.
14. Pugliese, Giulio, Francesca Ghiretti, și Aurelio Insisa. “Italy’s Embrace of the Belt and Road Initiative: Populist Foreign Policy and Political Marketing.” International Affairs, vol. 98, no. 3, Aprilie 2022, pp. 1033–51. https://doi.org/10.1093/ia/iiac039.
15. Tega, Diletta. „The Constitution of the Italian Republic: Not Revolution, but Principled Liberation.” International Journal of Constitutional Law, vol. 17, no. 2, Aprilie 2019, pp. 690–94. https://doi.org/10.1093/icon/moz047.
16. Varvelli, Arturo. “The Atlantic Is Not Enough: The Italian Government’s Difficult Relations in Europe.” ECFR, 3 Octombrie 2023, ecfr.eu/article/the-atlantic-is-not-enough-the-italian-governments-difficult-relations-in-europe.
17. Varvelli, Arturo. „Pendulum Policy: Why Meloni Keeps Swinging Between Brussels and Washington.” ECFR, 17 Aprilie 2025, ecfr.eu/article/pendulum-policy-why-meloni-keeps-swinging-between-brussels-and-washington.
18. ***. „The Cost of Short-Termism in Foreign Policy.” Global Diplomatic on Linkedin, 7 Noiembrie 2025, www.linkedin.com/pulse/cost-short-termism-foreign-policy-global-diplomatic-forum-jtcne.
19. ***. „The Ministry of Foreign Affairs and International Cooperation.” Ministero Degli Affari Esteri E Della Cooperazione Internazionale, www.esteri.it/en/ministero.
20. Zeneli, Valbona. „Italy’s Policy on China: The Belt and Road Gamble and Its Aftermath.” Atlantic Council, 10 Noiembrie 2025, www.atlanticcouncil.org/in-depth-research-reports/report/italys-policy-on-china-the-belt-and-road-gamble-and-its-aftermath.
21. Zicchittu, Paolo. „Article 11 of the Italian Constitution and the War in Ukraine: The Constant Dialogue Between Constitutional and International Law.” QIL QDI, 13 Iunie 2025, www.qil-qdi.org/article-11-of-the-italian-constitution-and-the-war-in-ukraine-the-constant-dialogue-between-constitutional-and-international-law