Matricea continuității și declinului în politica externă post-Brexit a Regatului Unit

Autor: Caloianu Anamaria Florina

Politica externă și de securitate a Regatului Unit rămâne o temă de interes major pentru elitele europene și un punct de reper pentru cercetătorii de relații internaționale, dat fiind că este primul stat care s-a retras din blocul european și asupra căruia se pot urmări efectele acestei mișcări, mai ales în contextul actual, în care competiția dintre marile puteri este acerbă, iar tranzactionalismul și reușitele pe termen scurt primează asupra cutumelor și parteneriatelor de lungă durată.

Regatul Unit este astfel privit prin numeroase lentile, în funcție de optimismul observatorului: o putere în curs de recalibrare, un actor relevant pe scena internațională care și-a menținut continuitatea în plan extern, ori un contraexemplu de putere aflată în  declin.^[1]

Deși sunt incontestabile pârghiile diplomatice de care dispune statul, influența globală a acestuia este pusă sub semnul întrebării de gestionarea unor presiuni contradictorii: definirea autonomiei post-Brexit, constrângerile interdependenței cu UE, precum și vulnerabilitățile legitimității interne.^[2] De la perspectivele multilaterale ale Parteneriatului de Securitate propus de Theresa May la virajul bilateral al lui Boris Johnson și până la restaurarea pragmatică a credibilității sub Keir Starmer, prin angajamentul față de NATO și cooperarea europeană,^[3] strategia britanică a evoluat într-un cadru dependent de traiectorii anterioare.

Astfel, capacitatea Marii Britanii de a-și proiecta influență externă este condiționată de presiuni sociale și structurale: analize pesimiste precum No Longer Great de Shazrey Hijab^[4] și reflecțiile lui John Elledge asupra conceptului de „putreziciune terminală” (terminal rot)^[5] (pe care le voi analiza ulterior) introduc în dezbatere o degradare cumulativă a guvernanței, infrastructurii și încrederii publice, o formă subtilă de dezintegrare care limitează ambiția strategică a statului.

Dacă, în plan intern, cauzele stagnării sunt multiple și ar necesita (fiecare în parte) un studiu separat, în plan extern se conturează o serie de tendințe interconectate: noi forme de angajament, de la „înclinarea” spre Indo-Pacific^[6] și participarea în AUKUS până la accentul reînnoit pe cheltuielile de apărare și politica industrială sub guvernarea laburistă.^[7] Contextul actual, marcat de vulnerabilitate tehnologică^[8] și presiuni ideologice aferente „războiului cultural”^[9] importat din SUA, generează o fragmentare sporită la nivel societal și erodează încrederea în instituțiile statului,^[10][11] precum și în capacitatea lor de gestionare a provocărilor interne și externe. 

Privite în ansamblu, aceste dimensiuni conturează imaginea unui Regat Unit prins între continuitate și entropie: își păstrează instituțiile, reflexele și alianțele unei puteri globale, însă acestea se suprapun costurilor materiale și vidului directional rezultat din strategii pe termen scurt. Matricea analitică propusă in cadrul acestui articol urmărește să cartografieze această tensiune pe trei dimensiuni: (1) spectrul posturii strategice:  de la continuitate la adaptare și declin; (2) sferele de putere  -  dură, hibridă și soft; și (3) gradul de legitimitate care susține acțiunea internațională a Marii Britanii. Prin situarea capacității militare, a suveranității tehnologice și a legitimității culturale în acest cadru, matricea evidențiază caracterul fragmentat și dependent de traiectorii istorice al politicii externe britanice din anii 2020, un sistem aflat în căutarea coerenței într-o epocă a incertitudinii.

Pornind de la aeste aspecte, cercetarea aceasta urmărește să răspundă la două întrebări centrale:

- Cum reușește Regatul Unit să gestioneze tensiunea dintre continuitatea angajamentelor tradiționale (UE, relația transatlantică) și nevoia de adaptare la un context global multipolar, marcat de constrângeri interne și competiție tehnologică?

- În ce măsură interacțiunea dintre puterea dură (apărare și securitate), cea hibridă (suveranitate tehnologică, AI, comerț) și cea soft (legitimitate, valori, influență narativă) influențează capacitatea Marii Britanii de a-și menține influența și credibilitatea pe scena internațională post-Brexit?

Angajamentele tradiționale față de NATO, și promisiunile alimentate de parteneriate în materie de apărare,^[12] relația specială cu Statele Unite și spirjinul pentru multilateralism rămân pilonii principali ai politice externe britanice. ^[13]  Aceștia asigură un cadru de continuitate strategică, conferind predictibilitate în raport cu aliații; după cum subliniază experta Evie Aspinall, relația cu SUA nu mai este ghidată de valori comune, ci de pragmatism și interese reciproce,^[14] reflectând o adaptare la realitățile contemporane. În 2025, percepția publică din Regatul Unit față de Statele Unite s-a deteriorat vizibil: încrederea a scăzut de la 53% în 2024 la doar 38%,^[15] iar procentul celor care manifestă neîncredere (41%)^[16] îl depășește pentru prima dată pe cel al celor care încă au încredere (38%). Totodată, acțiunile președintelui Trump sunt considerate de o parte tot mai mare a britanicilor drept o amenințare majoră la adresa securității naționale (33%),^[17] mai importantă chiar decât terorismul (32%)^[18] sau ascensiunea Chinei (25%).^[19]

Cerrcetările efectuate de Balfour, Lehne și Ventura indică faptul că întărirea relațiilor transatlantice și polarizarea din Statele Unite tind să restricționeze indirect procesul decizional britanic, astfel încât guvernul Starmer a adoptat o abordare a realismului calibrat,^[20] menținând angajamentele NATO și sprijinul pentru Ucraina.^[21] Pe de altă parte, capacitatea Regatului Unit de a concepe și pune în practică o politică externă coerentă continuă să fie afectată de factori structurali disfuncționali: fragmentarea guvernării și polarizarea procesului decizional, împreună cu concentrarea puterii executive în cadrul oficiului prim-ministrului^[22] și politicizarea deciziilor, factori care favorizează un proces decizional reactiv,^[23] adesea modelat de calcule interne, logici electorale și presiuni populare, în absența unei doctrine politice coerente care să ofere supravegherea necesară pentru a naviga un mediu global complicat; totodată, așa cum au subliniat experții, acest lucru a exacerbat diferența dintre ambițiile declarate polarizate și capacitățile operaționale efective.^[24]

Transformările politicii externe britanice post-Brexit nu trebuie rezumate la o serie de  rupturi bruște, ci trebuie extrase drept rezultate ale unor tendințe adânci și acumulative interne, cum argumentează cercetătoarea Nina Barzachka: “Brexitul nu a fost declanșat de o criză exogenă izolată, ci a reflectat schimbări structurale în identitatea politică a Marii Britanii, în percepția suveranității și în interacțiunile dintre elite.”^[25] Drept urmare, politica externă post-Brexit reprezintă mai degrabă o continuare a evoluției interne decât o ruptură radicală, iar oscilația Londrei între aliniere europeană și autonomie globală reflectă interacțiunea între obiceiurile instituționale preexistente și noile priorități strategice („Global Britain”).

Expertele Eliza Keogh și Evie Aspinall adaugă o perspectivă complementară: politica externă britanică a evoluat către realism tranzacțional, unde interesul național și securitatea economică devin lentilele principale prin care publicul și guvernul evaluează deciziile externe. Publicul britanic susține acum acorduri comerciale și politici externe pragmatice, prioritizând câștigurile tangibile pe termen scurt, chiar dacă acest pragmatism poate submina autoritatea morală sau coeziunea strategică pe termen lung.^[26] Autorul George Asiamah oferă o dimensiune suplimentară, ilustrând relația UK-UE post-Brexit ca un „divorț urmat de coabitare”^[27], chiar dacă Regatul Unit s-a desprins formal de Uniunea Europeană, ambele părți continuă să se influențeze reciproc, atât economic, cât și prin reguli și reglementări.

A doua întrebare se referă la modul în care legitimitatea, percepția publică și coeziunea internă influențează capacitatea Marii Britanii de a proiecta influență internațională. Cercetătorul Jack Liddall completează perspectiva, arătând că transparența în relațiile interguvernamentale a fost extinsă incremental, ca răspuns la presiuni politice și constituționale (Brexit, Scoția);^[28] totuși, majoritatea activității rămâne informală și limitat accesibilă publicului și parlamentului.

Concluzii:

Presiunile interne, mai ales ascensiunea Reform UK, fac ca politica de compromis și cea populistă să fie riscante. Cât despre Europa, abordarea post-Brexit, cu acorduri separate cu fiecare țară, e mai flexibilă, dar are și puncte slabe. Fără susținere în țară și fără ca politicienii de top să fie de acord, e greu să ai putere în lume, indiferent de câți soldați sau diplomați ai. În plus, planul pragmatic al guvernului Starmer, care vrea să păstreze alianțele vechi și să îmbunătățească relațiile cu Europa și SUA, poate fi văzut ca un mod de a fi cât mai legitim, de a păstra liniștea în țară și de a nu pierde voturi.

Sub conducerea lui Starmer, laburiștii urmăresc continuitatea strategică prin alianțe ferme cu NATO și SUA, sprijin pentru Ucraina și angajament multilateral, ajustând totodată relațiile cu UE și China pentru a echilibra realismul strategic cu principiile morale. În contrast, Reform UK pune accent pe o agendă populistă internă (migrație și euroscepticism) și o politică externă limitată și reactivă, slab adaptată contextului global.

Bibliografie:

1. Asiamah, George. „Divorced but Co-habiting: A Co-evolutionary Perspective on EU-UK Regulatory Nexus post-Brexit”, Journal of European Integration, vol. 47, no. 5, Septembrie 2024, pp. 653–73. https://doi.org/10.1080/07036337.2024.2407094.
2. Barzachka, Nina Simeonova, „The Case of Brexit: How to Open a Critical Juncture Without an Exogenous Shock?”, The British Journal of Politics and International Relations, vol. 26, no. 4, Februarie 2024, pp. 1299–321. https://doi.org/10.1177/13691481241227834.
3. Balfour, Rosa, Stefan Lehne, Elena Ventura, „The European Radical Right in the Age of Trump 2.0”, Carnegie Endowment for International Peace, 22 Septembrie 2025, carnegieendowment.org/research/2025/09/the-european-radical-right-in-the-age-of-trump-20?lang=en, p. 6-13.
4. Bland, Ben, „The next UK government must bridge the Indo-Pacific and Europe”, Chatham House, 26 Iunie 2024, www.chathamhouse.org/2024/06/next-uk-government-must-bridge-indo-pacific-and-europe.
5. Bland, Ben, Olivia O’Sullivan, „The UK needs new networks to build a successful Indo-Pacific strategy”, Chatham House, 14 August 2025, www.chathamhouse.org/2025/07/uk-needs-new-networks-build-successful-indo-pacific-strategy.
6. Brake, Tom, „The Battle for Trust in Politics Is Being Lost”, Politics.co.uk, 3 Iulie 2025, www.politics.co.uk/comment/2025/07/02/the-battle-for-trust-in-politics-is-being-lost.
7. Brooke-Holland, Louisa, „The forthcoming strategic defence review 2025: FAQ”, UK Parliament, 30 Mai 2025, commonslibrary.parliament.uk/research-briefings/cbp-10153.
8. Coxon, Ben, „To What Extent Is Britain Still a Great Power?”, Britain’s World, 13 Septembrie 2024, www.britainsworld.org.uk/p/the-big-ask-11-2024.
9. Curtis, John, Louisa Brooke-Holland, „The UK’s tilt to the Indo-Pacific and what’s next for its policy to the region?”, UK Parliament, 28 March 2025, commonslibrary.parliament.uk/research-briefings/cbp-10052.
10. Davies, Cleo, Hussein Kassim, „The Starmer Government and Europe: Resetting Relations in Turbulent Times - UK in a Changing Europe”, UK In a Changing Europe, 2 Iunie 2025, ukandeu.ac.uk/other-publication/the-starmer-government-and-europe-resetting-relations-in-turbulent-times, pp. 5-11.
11. Elledge, Jonn, „The Decline and Fall of Great Britain”, New Statesman, 21 Iulie 2025, www.newstatesman.com/comment/2025/07/the-decline-and-fall-of-great-britain.
12. Keogh, Eliza, „A Pragmatic but Uncomfortable Special Relationship - British Foreign Policy Group”, British Foreign Policy Group, 28 Iulie 2025, bfpg.co.uk/2025/07/a-pragmatic-but-uncomfortable-special-relationship.
13. Keogh, Eliza, „Britain’s Hard-Nosed Turn in Foreign Policy: Calculated or Cautious?”, British Foreign Policy Group, 3 Octombrie 2025, bfpg.co.uk/2025/10/britains-hard-nosed-turn-in-foreign-policy-calculated-or-cautious.
14. Hijab, Shazrey, „No Longer Great: Britain’s Decaying Global Power”, Modern Diplomacy, 26 Martie 2025, moderndiplomacy.eu/2025/03/26/no-longer-great-britains-decaying-global-power.
15. Liddall, Jack, „From Unseen to Accountable: The Journey Towards Transparency and Scrutiny of Intergovernmental Relations in the UK”, The British Journal of Politics and International Relations, Octombrie 2025, https://doi.org/10.1177/13691481251381069.
16. Meislová, Monika Brusenbauch, Andrew Glencross, „From Multilateralism to Bilateralism: Making Sense of the UK’s Security Cooperation With EU Member States After 2016”, The British Journal of Politics and International Relations, vol. 26, no. 4, Noiembrie 2023, pp. 1322–42. https://doi.org/10.1177/13691481231208146.
17. Miles, Jasper, „Reframing Internationalism and Patriotism: The Labour Party and the Ukraine–Russia War”, The British Journal of Politics and International Relations, vol. 27, no. 4, Martie 2025, pp. 1499–520. https://doi.org/10.1177/13691481251316163.
18. O’Sullivan, Olivia, „Does Reform UK have a foreign policy?” Chatham House, 12 Septembrie 2025, www.chathamhouse.org/2025/09/does-reform-uk-have-foreign-policy.
19. Richards, David, Martin J Smith, Sam Warner and David Marsh, „Crisis What Crisis? Understanding the Recurring Problems of the British State”, The British Journal of Politics and International Relations, vol. 27, no. 2, August 2024, pp. 462–76. https://doi.org/10.1177/13691481241269329.
20. Roughead, Gary, Marise Payne, Nicholas Carter, James Mattis, „Don’t Abandon AUKUS: The Case For Recommitting To—and Revitalizing—the Alliance”, Foreign Affairs, 8 Septembrie 2025, www.foreignaffairs.com/united-states/dont-abandon-aukus-jim-mattis.
21. Smith, Alec, „Should Britain Have a Foreign Policy Doctrine?”, Britain’s World, 2 Mai 2025, www.britainsworld.org.uk/p/the-big-ask-18-2025.
22. Wilson, Eliot, „Effective Parliamentary Scrutiny of Foreign, Defence and Security Policy”, British Foreign Policy Group, 5 Iunie 2025, bfpg.co.uk/2025/06/effective-parliamentary-scrutiny-of-foreign-defence-and-security-policy.
23. Besch, Sophia, „The Price of Protection”, Carnegie Endowment for International Peace, 26 Iunie 2025, carnegieendowment.org/emissary/2025/06/nato-summit-trump-rutte-low-expectations?lang=en.
24. Zerka, Pawel, „Reality Show: Why Europe Must Not Cave in Trump’s Culture War”, European Council of Foreign Relations, 29 Septembrie 2025, ecfr.eu/publication/reality-show-why-europe-must-not-cave-in-trumps-culture-war.
25. ***, „UK Experiencing Four “nationally Significant”, Cyber Attacks Every Week, www.ncsc.gov.uk/news/uk-experiencing-four-nationally-significant-cyber-attacks-weekly