Bătălia electorală pentru Ucraina se va da pe Stadionul Olimpic de la Kiev?

Bătălia electorală pentru Ucraina se va da pe Stadionul Olimpic de la Kiev?

Principalele două mari teme ale campaniei electorale pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Ucraina (21 aprilie) între candidații rămași în cursă, Volodimir Zelenski și Petro Poroșenko, sunt participarea acestora la dezbaterile televizate și atragerea sprijinului electoratului care în turul I a sprijinit contra-candidații acestora.

Dezbaterea electorală dintre aceștia este văzută în Ucraina ca fiind decisivă pentru rezultatul alegerilor.

 

  • Evoluții privind organizarea dezbaterii televizate

Numeroși observatori sunt sceptici cu privire la posibilitatea desfășurării acestei dezbateri.

Bătălia pentru dezbateri se transformă încet-încet într-un teatru al absurdului, apreciază experții ucraineni.

Oficialii Companiei Naționale de radio și televiziune a Ucrainei au solicitat candidaților să ia în calcul ca primă variantă de negociere organizarea unei dezbateri televizate în studioul Companiei și nu la stadion, pentru a se asigura în totalitate prevederile Legii electorale privind desfășurarea dezbaterilor între candidați. Aceștia au propus și solicitat candidaților dezbateri electorale conform Legii electorale – în studioul Companei, cu moderator ales de companie, cu reguli stabilite de moderator.

Oficialii Comisiei Electorale Centrale a Ucrainei au declarat fără echivoc că dezbaterile electorale se pot produce exclusiv în condițiile Legii electorale. În caz contrar, eventuale întâlniri directe între candidați în condiții care transcend prevederile legii nu pot fi apreciate drept dezbateri electorale, ci activități de campanie electorală ale candidaților, care trebuie plătite de către aceștia.

Stafful lui Poroșenko a plătit deja jumătate din suma necesară organizării dezbaterilor televizate pe Stadionul Olimpic și așteaptă ca stafful lui Zelenski să efectueze restul de plată. Membrii staffului lui Poroșenko solicită, de asemenea, atribuirea unui număr egal de locuri susținătorilor celor doi candidați.

Volodimir Zelenski a avansat noi condiții pentru organizarea dezbaterilor: Zelenski a propus-o pe Iulia Timoșenko în calitate de moderator al discuțiilor.

Este posibil ca moderator al dezbaterii (în condițiile în care acestea vor avea loc în studioul Companiei publice de radio și televiziune, conform Legii electorale) să fie jurnalistul Pavel Karazin; acesta are și sprijinul conducerii Companiei Naționale de radio și televiziune.

 

  • Evoluții privind consolidarea sprijinului electoral

Arsen Avakov, ministru de interne, membru al formațiunii politice Frontul Popular (lider Arsenii Iațeniuk), a declarat că Frontul Popular nu susține nici unul din candidații la alegerile prezidențiale din turul al doilea, lăsând membrilor și susținătorilor săi întreaga libertate de a-l alege pe oricare dintre cei doi candidați.

Organizația ultranaționalistă UNA-UNSO și-a declarat sprijinul său pentru Petro Poroșenko, solicitând totodată poziționări similare din partea unor formațiuni similare din Ucraina: Svoboda, Pravyi Sektor, Congresul Naționaliștilor Ucraineni, OUN, C14 etc. Potrivit conducerii UNA-UNSO, alegerea lui Zelenski ar reprezenta o amenințare reală de revanșă geopolitică a Moscovei și un risc de pierdere a statalității Ucrainei.

Iurii Boiko, candidatul formațiunii Platforma de Opoziție – Pentru viață! l-a acuzat pe Petro Poroșenko de falsificarea alegerilor în regiunea Donețsk.

 

  • Declarații ale candidaților și alte aspecte

Stafful candidatului Zelenski s-a adresat lui Poroșenko cu solicitarea de a-i asculta pe tinerii care au votat împotriva acestuia în primul tur. Alte solicitări adresate concurentului său de către Zelenski și echipa sa: să justifice de ce a promovat recent proiectele de lege privind exonerarea de la obligativitatea de depunere a declarațiilor de avere și de interese a unor categorii de persoane publice (1) și, respectiv, privind modificarea legislației electorale (2); să întreprindă măsuri pentru deblocarea activității Curții Supreme anticorupție; să sprijine proiectul privind incriminarea averilor ilicite etc.

Echipa de campanie a lui Poroșenko a răspuns tuturor solicitărilor contracandidatului acestuia.

Echipa de campanie a lui Poroșenko se pronunță pentru organizarea mai multor runde de dezbateri.

Petro Poroșenko s-a adresat din nou lui Zelenski cerându-i acestuia să nu mai fugă de dezbateri și să se comporte ca un bărbat, acceptând discuții față în față.

Volodimir Zelenski a declarat că este pro-european 100% și că, în mod clar, cursul de politică externă al Ucrainei în cazul în care va fi ales ca președinte al Ucrainei va fi unul pro-european 100%. Echipa acestuia a desfășurat întâlniri cu reprezentanții misiunilor diplomatice ale multor state europene în ultima perioadă, în cadrul cărora a transmis mesaje clare în acest sens. În stafful său se afirmă că orientarea spre UE și NATO a Ucrainei este deja cimentuită. În nici un caz Zelenski nu poate fi văzut ca fiind un candidat pro-rus.

Dmitri Razumkov, politolog, membru în stafful lui Zelenski, a infirmat zvonul potrivit căruia între Zelenski și Timoșenko ar avea loc negocieri pentru constituirea unei coaliții de guvernare care să fie condusă de Timoșenko în calitate de premier. Potrivit acestuia, Timoșenko nu îndeplinește condițiile pentru a fi numită în calitate de premier tehnocrat până la alegerile parlamentare din octombrie a.c., iar Zelenski nu dispune în Rada Supremă, până la alegerile din toamna anului 2019, de fracțiuni care să îi permită să facă numiri de premier cu șanse de a fi acceptate de majoritatea actuală din Radă. Potrivit acestuia, Zelenski va propune modificarea formatului de negociere a problemei Donbassului (formatul Minsk) cu includerea în noul format a SUA și Marii Britanii (semnatari ai Memorandumului de la Budapesta) – în acest fel se vor consolida vectorii de presiune asupra Rusiei. În plan intern, în domeniul politicii lingvistice, Zelenski se pronunță pentru menținerea limbii ucrainene ca singura limbă de stat și cu tratarea celorlalte limbi cu maximă toleranță și cu largi posibilități de utilizare a acestora.

În regiunea Cernăuți, distribuția voturilor la primul tur de scrutin a fost următoarea (Agenția Media BUCPRESS Cernăuți): Vladimir Zelenski a obținut 31,07% din voturile alegătorilor (119.821 alegători); pe locul doi s-a situat liderul partidului Batkivșcyna, Iulia Timoșenko, cu 19,67% din voturi (75.841 alegători); pe al treilea loc în preferințele electoratului regiunii Cernăuți s-a clasat președintele în exercițiu Petro Poroșenko, a cărui candidatură a fost susținută în prima rundă a prezidențialelor de 54.326 de alegători - 14,09% voturi), fiind urmat de Iurii Boiko cu 8,99% din voturi. Potrivit Agenției Media BUCPRESS din Cernăuți, deznodământul în primul tur al prezidențialelor ucrainene a fost imprevizibil pentru candidatul care a manipulat electoratul și a folosit resursele administrative”, astfel încât Zelenski a obținut 30,24% din sufragii și va intra în turul doi de scutin cu președintele în funcție, Petro Poroshenko, care a luat 15,95% - un posibil vot-protest al alegătorilor din Ucraina.

Potrivit celor mai mulți dintre experții ucraineni, Zelenski își schimbă treptat retorica electorală, mai ales în planul politicii externe, pentru a nu risca să fie perceput de către electoratul ucrainean drept candidat pro-rus.

Anna Shelest, redactorul șef al proiectului “UA: Ukraine Analytica" și membru în conducerea organizației geopolice Prisma ucraineană”, a apreciat că „se constată o schimbare a retoricii lui Zelenski în politica externă, dedicată auditoriului din vestul țării. Cel mai important lucru pentru UE este că acest candidat nu este unul pro-rus”.

Ministrul de interne al Ucrainei, Arsen Avakov, a declarat că: principalele amenințări privind destabilizarea situației interne din Ucraina au fost depășite; riscul producerii unor incidente din partea formațiunilor ultranaționaliste din Ucraina în turul al doilea va fi mai mic; grupările ultranaționaliste nu vor fi capabile să destabilizeze situația din Ucraina; Ministerul de Interne va asigura securitatea participanților la dezaterea de pe Stadionul Olimpic, dacă cele două stafuri ale candidaților vor ajunge la un consens în această privință, deși existența a două grupuri de susținători va sugera o dezbinare a țării.

Oficialul ucrainean a cerut celor doi candidați moderație în discurs: Haideți să nu strigăm cine nu este cu mine este agent al Kremlinului sau cine nu este cu mine este un agent al vechiului sistem... Va fi  o situație foarte periculoasă. În pofida acesteia, vom asigura securitatea tuturor la alegeri, inclusiv la dezbateri”.