Odiseea videoclipului provocator continuă

Odiseea videoclipului provocator continuă

Ieri, duminică, 2 iunie a.c., procurorul militar ucrainean Anatolii Matios a anunțat cu pompă convocarea, pentru ziua de marți, 4 iunie a.c., a unei reuniuni de urgență cu participarea oficialilor din MAE ucrainean și din serviciile speciale, la care ar urma a se discuta tema videoclipului având ca temă “Războiul româno-ucrainean în 2022”, videoclip în care autorul (încă necunoscut) descrie un scenariu prin care România ar anexa în anul 2022 regiunea Cernăuți și o parte a regiunii Odessa – regiuni în care locuiește compact comunitatea românească din Ucraina.

Amintim că Asociația “Casa Mării Negre / Black Sea House” a făcut anterior cunoscute (în premieră pentru publicul din România) detalii privind acest scandal (https://www.casamariinegre.ro/studii/geopolitica/80/provocari-si-dezinformari-vizand-deteriorarea-relatiilor-romano-ucrainene).

Între timp, filmul video respectiv a fost vizionat de cca 350.000 de ori pe rețeaua You Tube în doar câteva zile.

În pofida unor comentarii și explicații publice ulterioare din care ar rezulta că autorul filmului video menționat ar fi un român (cu nume de utilizator Facebook “Dan Ionescu”) și că filmul reprezintă o pură fabulație a acestuia, îngrijorările oficialilor ucraineni sunt departe de a se reduce.

Potrivit ministrului-adjunct pentru probleme privind teritoriile ocupate din Guvernul Ucrainei, Gheorghii Tuka, filmul menționat ar fi fost realizat de către un originar din Federația Rusă. Oficialul ucrainean a declarat că a așteptat de la Guvernul Moldovei (?) o reacție mai activă și și-a exprimat speranța că serviciile speciale din România, R. Moldova și Ucraina vor începe să coopereze în această problemă geopolitică: “După câte înțeleg, autorul acestei agitații este originar din Federația Rusă. Ca să fiu sincer, m-am așteptat la o reacție mai activă din partea Guvernului Moldovei, pentru că Ucraina a reacționat adecvat. Astfel de filme video provocatoare pot stârni reacții printre vecinii noștri, între care sunt și susținători ai restaurării marelui imperiu românesc. Nu cred că această temă trebuie să fie ridicată la cel mai înalt nivel, însă serviciile speciale ale României. R. Moldova și Ucrainei trebuie să colaboreze, întrucât acest episod aduce atingere tuturor celor trei țări”, a declarat vice-ministrul ucrainean la unul dintre posturile ucrainene de televiziune.

De asemenea, primul locțiitor al șefului Serviciului de Securitate al Ucrainei / SBU, Ivan Bajanov, numit recent în această funcție de către noul președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat următoarele: “Am văzut filmul. Cică Matios ne-ar fi invitat la o reuniune comună. Cred că este o problemă nu numai cu acest videofilm. Sunt probleme și în alte regiuni…”.

O serie de experți ucraineni (printre care Evghen Magda, directorul Institutului pentru Politică Globală de la Kiev) au încercat să reducă tensiunile și îngrijorările pe care prezentarea acestui videofilm le-a generat în Ucraina. Potrivit expertului ucrainean, “în perioada 2010-2014 România a fost percepută în Ucraina ca un posibil inamic, iar Ucraina nu trebuie să repete această greșeală astăzi”.

În general, experții ucraineni subliniază reacția exagerată a procurorului militar principal ucrainean Anatolii Matios, precum și/sau elementul provocator (deliberat sau accidental) al promovării acestui videoclip.

Potrivit analistului politic Marin Gherman, directorul Centrului Media Bucpress din Cernăuți (partener instituțional al Asociației), “în primul rând este o inițiativă personală a procurorului militar șef al Ucrainei, Anatoli Matios, o inițiativă care vine în urma unei studieri a postărilor pe rețeaua Youtube. Domnul Matios a identificat o problemă în acest material video care din punctul domniei sale de vedere ar reprezenta un atentat la integritatea teritorială a Ucrainei sau punerea în discuție a unui subiect de schimbări teritoriale. Anatoli Matios, conform statutului său, nu are competența de a identifica astfel de cazuri, fiind procuror militar  general.  La Kiev, marți, va avea loc o întâlnire a reprezentanților Ministerului de Externe și  Serviciului de securitate pentru a discuta acest caz. Astăzi a avut loc o întâlnire a președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, cu proaspătul șef al serviciului de securitate al Ucrainei…. Pe 21 iulie a.c. în Ucraina  sunt alegeri parlamentare și multe partide naționaliste își doresc reinventarea României ca stat inamic astfel încât să obțină capital electoral și cei care se regăsesc în imaginea unui dușman extern să voteze partidele respective… Sunt voci care susțin că Anatolii Matios și-a inventat în preajma alegerilor o temă pe care singur vrea să o combată, fiind menționat faptul că Matios reprezintă forțele politice din trecut, din perioada lui Poroșenko, iar Zelenski își dorește o altă persoană în această funcție“ (declarații ale analistului pentru RFI România).

Dincolo de contextul producerii acestui videofilm (simplă „speculație/fantezie” care a primit o atenție nemeritată din partea unor cercuri de decizie de la Kiev, mai ales din rațiuni politice/electorale sau un produs elaborat cu scopul precis de creare a unor tensiuni suplimentare în relația bilaterală româno-ucraineană), efectele nocive ale acestui videoclip s-au produs deja: s-au rememorat în Ucraina și România clișee, prejudecăți și stereotipii  reciproce, s-au reactivat vechi suspiciuni în relația dintre București și Kiev sau în mediile publice din cele două țări, se alimentează din nou teorii speculative privind presupuse ambiții “imperialiste” ale României sau presupuse complicități ruso-române anti-ucrainene, atmosfera relațiilor româno-ucrainene a devenit deja mai sumbră etc.

Există deja certitudinea că “tema românească” va fi prezentă în mod frecvent în dezbaterile (privind securitatea și politica externă) ce vor urma în Ucraina în perioada următoare, iar abordările preponderente vor fi din categoria celor ostile, mai ales că în perioada actuală în Ucraina se desfășoară în prezent campania electorală în vederea alegerilor parlamentare anticipate și numeroase medii politice din țara vecină au nevoie vitală de narative naționaliste și patriotice pentru a încerca trecerea pragului electoral la scrutinul de la 21 iulie a.c.

 

Autor: dr. Dorin Popescu