Ucraina. Pariul tolstoian și acrobații geopolitice
Peste câteva zile, noul președinte al Ucrainei Volodimir Zelenski va avea o majoritate relativ confortabilă în Rada Supremă (Parlamentul de la Kiev), ca răsplată politică față de decizia sa curajoasă de a dizolva actuala componență a Radei în prima sa zi de activitate în calitate de șef de stat.
Partidul inventat de Zelenski, Sluga Naroda / Servitorul Poporului, care nici măcar nu exista în urmă cu doar câteva luni, va obține la alegerile parlamentare anticipate de duminică, 21 iulie 2019, peste 40% din voturi (sondajele indică un rating fluctuant, în (s)cădere, dar mai mare de 40%). Formațiunea Sluga Naroda va atrage în principal voturile bazinului electoral al lui Zelenski care l-a propulsat pe acesta la alegerile prezidențiale din aprilie-mai a.c. Trei vectori vor asigura succesul parțial al acestei formațiuni: nevoia schimbării, angajamentele de reducere/eradicare a corupției și restaurarea liniștii și concordiei interne, puternic afectate de conflictul din Donbas și de pierderea Peninsulei Crimeea.
Principala miză a acestor alegeri o va reprezenta configurarea alianței post-electorale.
Sluga Naroda nu va reuși să obțină majoritatea necesară unei guvernări solitare. Alături de formațiunea lui Zelenski, în noua Radă Supremă de la Kiev vor intra Platforma de Opoziție – Pentru Viață! (creditată în sondaje cu 10%-12%, pro-rusă, moștenitoare ideologică parțială a Partidului Regiunilor condus de fostul președinte Viktor Ianukovici; platforma este condusă de Iurii Boiko și Viktor Medvedciuk), Solidaritatea Europeană (partidul pro-european condus de fostul președinte Petro Poroșenko), Batkivșcina / Patria (partid de orientare pro-europeană, condus de fostul premier Iulia Timoșenko).
La limita pragului de acces în Parlament se vor afla trei formațiuni politice semnificative pentru noile tendințe politice din Ucraina: partidul Golos / Vocea, condus de Sviatoslav Vakarciuk (liderul formației de muzică pop-rock Okean Elzî / Oceanul Elzei, figură nouă în politică), partid nou înființat, a cărui locomotivă electorală o reprezintă notorietatea președintelui său; partidul Forță și Onoare, înființat recent, condus de fostul candidat la președinție Igor Smeșko și Blocul de Opoziție, de orientare pro-rusă (reminiscență a Partidului Regiunilor), care concurează cu Platforma de Opoziție – Pentru Viață! pe segmentul electoral rusesc din sudul și estul Ucrainei.
Sluga Naroda răspunde nevoilor și așteptărilor unor categorii diverse ale populației țării, însă baza opțiunii de vot pentru Sluga Naroda o reprezintă nevoia schimbării clasei, mentalităților, tabieturilor și conduitei politice de la Kiev (care au creat discordie internă, corupție endemică, management statal defectuos, sărăcie, inechități sociale etc.).
Arhitectura grupurilor parlamentare în noua Radă va depinde și de numărul de mandate pe care le vor câștiga formațiunile politice ucrainene în sistemul majoritar, în circumscripții (225 de deputați din cei 450 ai Radei vor fi aleși pe sistem proporțional, pe liste de partid, iar alți 225 vor proveni din circumscripțiile unimandat, prin sistem majoritar; fiecare circumscripție va alege astfel câte un deputat). Câteva zeci de deputați independenți vor fi aleși pe aceste liste, alături de candidații principalelor formațiuni politice. O eventuală coaliție de guvernare ar trebui să mizeze și pe voturile acestora, ceea ce va genera operațiuni inevitabile de tranzacționare a voturilor pe acest segment.
Notă: În total, în circumscripțiile unimandat au rămas în cursă 3.083 de candidați, dintre care 1679 independenți și 1404 candidați promovați/înaintați de partide. Pe listele de partid, în sistemul proportional, sunt incluși 2746 de candidați. Participă la scrutin 65 de formațiuni politice, desi unele dintre acestea nu au înaintat liste de candidați, iar participarea lor se rezumă la includerea membrilor lor în comisiile secțiilor de votare.
În momentul de față, posibilitățile formațiunii Sluga Naroda de a constitui o coaliție stabilă de guvernare sunt multiple.
Pe sectorul pro-european, Zelenski are de ales între partidul Iuliei Timoșenko (cedând acesteia, foarte probabil, funcții importante în noul executiv, poate chiar funcția de premier) sau mai modestul partid recent al lui Vakarciuk (în cazul intrării acestuia în Radă), un frate geamăn mai tănâr și mai sărac (politic) al Servitorului Poporului.
Pe segmentul pro-rus, o alianță cu Platforma de Opoziție – Pentru Viață! (ipoteză deloc de neglijat) ar readuce la viață politică nostalgicii ruși din sudul și estul țării, cu efecte imprevizibile pentru evoluțiile politice ulterioare ale Ucrainei.
Pe scurt, Zelenski are încă de ales între a continua politica declarat pro-europeană și pro-occidentală a regimului anterior (în acest caz va alege parteneri de coaliție pro-europeni, precum Batkivșcina / Patria – Iulia Timoșenko și/sau formațiunile politice mai tinere născute din nevoia de noutate în viața politică a Ucrainei – Golos / Vocea – Vakarciuk și Forță și Onoare / Smeșko) și a readuce la guvernare (pentru prima oară după 2014) forțe politice pro-ruse.
Cea de-a doua opțiune este similară combinației explozive de la Chișinău dintre blocul ACUM și Partidul Socialiștilor. Alianța cu blocul pro-rus i-ar aduce neliniști și riscuri uriașe în zona de vest a Ucrainei (inclusiv un risc ridicat de Maidan), însă i-ar facilita considerabil șansele de pace în Donbas (din rațiuni atât ideologice cât și personale, liderii Platformei de Opoziție au ușa deschisă la Kremlin).
Dincolo de liniile în alb și negru în care se vede, la București, situația politică din Ucraina (Europa vs Rusia), ecuația politică de la Kiev este mult mai complicată. Zelenski a fost adus la putere cu voturile considerabile ale unei largi pături a populației care dorește pace în Donbas și liniște internă, iar aceste obiective nu pot fi atinse prin perpetuarea politicii izolaționiste față de Moscova a predecesorului său.
Utopia izolării Rusiei prin sancțiuni internaționale nu mai convinge pe nimeni (nici) în Ucraina. A devenit din ce în ce mai clar că pacea în Donbas nu poate fi realizată fără negocieri politice cu Rusia. În această ecuație, Boiko și Medvedciuk au chei potrivite pentru a (putea) fi exploatați pragmatic în negocierile cu Kremlinul.
Ceea ce anticipam de multă vreme în ceea îl privește pe Zelenski devine tot mai evident în noua conjunctură politică din Ucraina: principala miză a mandatului său o reprezintă unificarea contrariilor – coabitarea/osmoza celor două viziuni interne dominante, continuarea parcursului european și, respectiv, restabilirea liniștii interne prin “pace cu dușmanul” și reluarea dialogului politic cu Moscova. Zelenski trebuie să propună Ucrainei un proiect de țară care să unifice (sau să împace) aspirațiile europene ale vestului cu nostalgiile rusești ale estului. În caz contrar, țara ar risca în continuare amputări teritoriale, iar în Donbas (sau pe alte fronturi din est și sud) vor mai muri alte mii de militari și civili ucraineni. Colateral, ratingul său va scădea dramatic în următoarele luni (așa cum a scăzut deja cel al formațiunii sale politice în ultima lună) iar de aici până la o nouă criză politică internă în Ucraina, alimentată insidios din est, nu va mai fi mult.
Chiar dacă Serviciul de Securitate al Ucrainei / SBU nu a găsit urma rusească în pregătirea și desfășurarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, Kremlinul există puternic în tentativele de resuscitare a formațiunilor filoruse din Ucraina. Indiferent de configurația politică rezultată din votul de duminică, este cert că acestea vor produce o oarecare “revanșă rusească”.
O preocupare recentă a mediilor ucrainene de analiză și decizie o reprezintă ipoteza unei schimbări paradigmatice a politicii comunității euroatlantice față de Ucraina. Se invocă tot mai des o posibilă trădare a partenerilor internaționali ai Ucrainei, cuantificată prin revenirea Federației Ruse la lucrările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, prin decizia UE de a ridica sancțiunile privind restricțiile de deplasare pentru fostul președinte Vikor Ianukovici și o parte a camarilei acestuia, precum și prin scenariul extern care a generat actuala soluție politică din R. Moldova (alianța ACUM-PSRM).
Este aproape evident că, după cinci ani de izolare, conflict, sancțiuni, tensiuni etc. în relația dintre comunitatea euroatlantică și Rusia și în cea corelată dintre Kiev și Moscova, șansele de liniște geopolitică sunt modeste, iar vocile care se pronunță pentru reluarea etapizată a dialogului cu Rusia sunt, și în Ucraina și în afara acesteia, din ce în ce mai sonore.
Este greu de anticipat nivelul disponibilității pentru negociere și compromis a Kievului și Moscovei. Kievul și-ar dori o soluționare la pachet a temelor fierbinți (Crimeea și Donbasul), în timp ce pentru Moscova Crimeea este o temă intangibilă. O “capitulare în fața dușmanului” a emisarilor Kievului prin soluții care ar federaliza Ucraina ar incendia mediile ultranaționaliste din vestul Ucrainei. Sunt însă și experți (ucraineni) de orientare pragmatică/moderată care susțin că o soluție de compromis în Donbas este totuși posibilă, prioritar prin stabilirea pentru actualele raioane secesioniste din regiune a unui model de autonomie limitată în cadrul Ucrainei precum va fi fost cel al Peninsulei Crimeea înainte de anexarea ilegală a acesteia de către Federația Rusă (în regimul lui Poroșenko, vocile care pledau pentru soluția autonomiei Donbasului, d.e. cea a lui Viktor Medvedciuk, riscau acuzații de “înaltă trădare”; astăzi, însuși Poroșenko este chemat să dea explicații în fața instanțelor de la Kiev în diferite spețe de management statal defectuos).
Mandatul imperativ de a “împăca” cele două opțiuni geopolitice dominante ale Ucrainei (Europa vs Rusia) pare cu atât mai dificil în condițiile actualului model represiv față de minoritățile naționale. Ieri a intrat în vigoare Legea privind asigurarea funcționării limbii de stat și tot ieri se menționează în presa ucraineană o posibilă decizie, încă nepublică, a Curții Constituționale a Ucrainei privind constituționalitatea Legii-cadru privind educația, adoptată de Radă în septembrie 2017. Ambele legi restricționează drepturile minorităților naționale din Ucraina în domeniul lingvistic. Cele două legi au provocat reacții dure în mediile acestor comunități, precum și în exterior. În acest context, după toamna anului 2017, Ungaria a sistat sprijinul pentru apropierea Ucrainei de UE și NATO, România a decis acordarea unor burse de studiu pentru elevii din ciclul primar care optează pentru programele în limba română, iar Rusia a desfășurat chiar ieri o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pe tema efectelor dezastruoase ale “legii lingvistice” de la Kiev (notă: ratarea lamentabilă a obiectivului României de a deveni membru nepermanent în Consiliul de Securitate a ONU ne privează de posibilitatea de a „exista” la nivel global și de a ne exprima politic în cadrul acestui Consiliu, inclusiv/prioritar pe teme care ne privesc direct). Este clar că unul din testele de europenitate ale Ucrainei se suține în domeniul protejării drepturilor minorităților naționale. Este la fel de clar că Ucraina pierde acest test – cel puțin în momentul de față.
Tema minorităților naționale este una vitală în Ucraina și din perspectivă electorală. Partidele ucrainene naționaliste, care au fost la putere (sau în imediata ei vecinătate) în ultimii ani și care au dictat agenda naționalistă a vechii puteri, s-au folosit de conflictul din Donbas pentru a accelera procesele de “ucrainizare” a societății (termenul aparține liderilor comunităților naționale din Ucraina). Orice contestare a acestei agende era tratată drept gest de obediență față de Kremlin sau limbaj filorus. Tentativele vecinilor europeni ai Ucrainei (mai solide la Budapesta, modeste în formă și fond la București) de a convinge Ucraina de efectele nocive în plan extern și intern ale acestor legi nu au generat reacții și/sau retractări credibile la Kiev.
Noul președinte al Ucrainei a promis că va analiza situația generată de aceste legi, însă are nevoie de multă moderație, de tact și de o majoritate în Radă care să înțeleagă cu adevărat riscurile derapajului naționalist.
În plin context electoral, vechile retorici belicoase dintre Kiev și Budapesta, generate de reducerea sistemică a drepturilor etnicilor maghiari din Ucraina, s-au reactivat rapid. Ministrul afacerilor externe și comerțului exterior al Ungariei Péter Szijjártó a efectuat ieri o vizită la Beregovo (oraș din regiunea Transcarpatia, Ucraina, populat majoritar de etnici maghiari), la invitația liderilor comunității maghiare locale, pentru a-și exprima sprijinul față de această comunitate. Oficialii de la Kiev văd această vizită ca pe un semn de sprijin electoral al statului maghiar față de candidatura la alegerile parlamentare de duminică a lui Vasil Brenzovici, etnic maghiar, lider al comunității maghiare din Ungaria / președintele Societății pentru Cultura Maghiară din Transcarpatia, actual deputat în Rada Supremă, care candidează pentru un nou mandat de deputat. Recent, Kievul a acuzat Budapesta că se implică în campania electorală din Ucraina, iar vizita lui Szijjártó la Beregovo (adăugată altor gesturi similare, precum recenta întâlnire de la Budapesta a premierului maghiar Viktor Orban cu Vasil Brenzovici, vizita informală a șefului Cancelariei premierului maghiar, Gergely Gulyás, la Ujgorod etc.) ar confirma acest amestec extern, față de care Kievul a adoptat un ton tăios, invocând totodată încălcarea repetată, de către oficialii de la Budapesta, a Convenției de la Viena: ”Ucraina își rezervă dreptul de a lua măsuri care să preîntâmpine amestecul Ungariei în treburile interne din Ucraina” (comunicat al Ministerului de Externe de la Kiev).
În pofida situației critice a comunității românești din Ucraina, reacțiile Bucureștiului au fost anemice. Oficialii de la București s-au prevalat de statutul României de țară europeană prietenă a Ucrainei pentru a nu formula critici deranjante și pentru a nu ieși din propriul cerc de cretă. Diplomația românească pare a nu funcționa performant în vecinătatea estică, acolo unde ne lipsesc instrumentele, intuițiile, responsabilitățile și suplețea/finețea.
Alegerile pentru Radă de duminică pot aduce noutăți și în planul reprezentării comunității românești în forul legislativ de la Kiev. În ultimii 20 de ani, comunitatea românească a fost reprezentată indirect în Radă de câte un deputat al poporului inclus de diferite formațiuni politice pe listele lor electorale (inițial Ion Popescu, ulterior Grigore Timiș).
În acest an, competiția electorală s-a electrizat și în circumscripția nr. 203 din regiunea Cernăuți, unde este posibilă alegerea unui etnic român în calitate de deputat al Radei Supreme. Actualele liste de candidați ale principalelor formațiuni politice nu includ pentru sistemul proporțional (liste de partid), pe poziții eligibile, etnici români. Singura șansă a comunității de a fi reprezentată în Radă o reprezintă alegerile din circumscripții, respectiv cele din circumscripția nr. 203 din Cernăuți (unde vor vota cetățenii ucraineni din raioanele Herța, Noua Suliță, Hliboca și, parțial, raionul Storojineț și orașul Cernăuți).
Pe listele din această circumscripție figurează 17 candidați, etnici români și etnici ucraineni, dintre care 8 independenți și 9 candidați promovați de partide. “Greii” (toți etnici români) vor intra în arenă ca independenți (Grigore Timiș, actual deputat; Ion Popescu, fost deputat; Ion Semeniuc, om de afaceri; Mihai Grosu, redactor-șef al publicației “Libertatea cuvântului” etc.), iar bătălia politică se va duce între aceștia și cei doi candidați ai celor mai puternice formațiuni politice din regiune, Sluga Narodov (candidat: Gheorghe Mazuraș) și Platforma de Opoziție – Pentru viață! (candidat: fiul Părintelui Mihail Jar; Părintele este etnic român, stareț al Mănăstirii Bănceni, cunoscut drept “episcopul Longhin”, cleric al Bisericii Ortodoxe ucrainene subordonate Patriarhiei Moscovei). În modesta mea opinie, competiția reală se va da între cei doi independenți etnici români care și-au câștigat notorietatea ca deputați ai Radei Supreme (Grigore Timiș și Ion Popescu) și reprezentanții celor două formațiuni politice care vor obține în regiunea Cernăuți scoruri solide la scrutinul de duminică – Sluga Narodov și Platforma de Opoziție – Pentru viață!
Pentru românii din Ucraina, componența actuală a Radei este asociată cursului/tendinței de diminuare a drepturilor minorităților naționale, iar pentru majoritatea cetățenilor ucraineni, ea a garantat consolidarea divorțului ideologic de Rusia, într-o perioadă critică pentru Ucraina și regiune (Crimeea, Donbas etc.).
Notă: Noua componență a Radei Supreme, rezultată în urma scrutinului de duminică, va fi cea de-a noua a Parlamentului Ucrainei după declararea independenței. Rada actuală (care își va încheia mandatul la 19 iulie a.c.) a desfășurat 580 de ședințe plenare în perioada 2014-2019, a adoptat 2734 de acte legislative (dintre care 987 legi), inclusiv consolidarea cursului stragic de apropiere a Ucrainei de UE și NATO și includerea acestuia în Constituție.
Foarte probabil, noua Radă va echilibra raportul intern de forțe, va tempera divorțul de Rusia, va mixa moderat vectorii divergenți interni (Europa vs Rusia) după modelul temporar din R. Moldova și va acționa într-un context geopolitic de tip hibrid, cu multiple jocuri combinatorii pentru Ucraina ale actorilor globali.
Zelenski și noua sa majoritate din Radă vor fi nevoiți să facă, de duminică încolo, echilibristică geopolitică la înălțime, acrobație aeriană – cu riscuri și beneficii pe măsură, care pot decide cândva, din nou, pacea sau războiul (pariul tolstoian).
Dr. Dorin Popescu
