Hong Kong sau lupta pentru Democraţie

Hong Kong sau lupta pentru Democraţie

Alexandru-Marian Crenganiș

 

Totul a început în luna iunie a anului curent, când milioane de cetăţeni din Hong Kong au ieşit în stradă pentru a se opune unui proiect de lege care permitea extrădări în China Continentală. Criticii acestui proiect se temeau că, prin această decizie, s-ar putea submina independența juridică a orașului și s-ar pune în pericol liniștea disidenților față de regimul comunist chinez.

După cum știm, Hong Kong  este o fostă colonie britanică care are o anumită autonomie şi mai multe drepturi decât China continentală în cadrul unui acord numit „ O singură ţară, două sisteme”.

În cele din urmă, liderul oraşului, Carrie Lam, a acceptat suspendarea proiectului de lege, dar demonstraţiile au continuat să devină din ce în ce mai puternice şi mai violente. Au apărut şi cereri noi din partea demonstranților. În final, proiectul de lege a fost retras în luna septembrie a.c.

 

Statutul Hong Kong

Hong Kong are un statut special, diferit de cel al altor oraşe din China. Hong Kong a fost pentru mai bine de 150 de ani colonie britanică. O parte din oraş a intrat sub jurisdicţia britanică în urma războiului din 1842. Mai târziu, China a concesionat pentru 99 de ani Marii Britanii şi restul oraşului.

Astfel, Hong Kong a devenit un port aglomerat, iar din 1950 un hub al manufacturii. Orașul a mai fost preferat de disidenţii care încercau să scape de persecuţia regimului comunist, dar şi de oamenii care fugeau din China din cauza sărăciei și a instabilității.

La începutul anilor 1980, cu puţin timp ca perioada de 99 de ani să se încheie, Marea Britanie şi China au reluat discuţiile cu privire la viitorul Hong Kong-ului. China a susţinut că întreg oraşul trebuie să revină sub administraţie chineză.

În cele din urmă, cele două ţări ajung la un acord în anul 1984, conform căruia Hong Kong  urma să intre în totalitate sub administraţia chineză începând cu anul 1997, dar să funcţioneze după principiul “o ţară, două sisteme”. Ca urmare a acestui acord, Hong Kong se bucură de un grad mare de autonomie, cu excepția politicii externe și a apărării, pentru următorii 50 de ani.

Hong Kong are un sistem juridic propriu, graniţe proprii şi drepturi garantate, precum dreptul la adunare şi dreptul la liberă exprimare. De exemplu, Hong Kong este unul din puţinele teritorii chinezeşti unde oamenii pot comemora evenimentele din anul 1989 din Piaţa Tiananmen, când soldaţii chinezi au deschis focul asupra civililor paşnici din Beijing.

Liderul Hong Kong-ului, şeful executivului, este ales de un comitet elector alcătuit din 1200 de membri, majoritatea membrilor fiind pro-Beijing şi sunt aleşi de numai 6% din votanţii eligibili.

 

Începutul protestelor şi escaladarea acestora

În contextul unei creşteri în influenţă a mişcării pro-democratice în rândul cetăţenilor, în anul 2007, Beijingul le-a promis acestora că, începând cu anul 2017, vor putea să îşi alegă singuri liderul, iar din anul 2020 vor putea să-şi voteze şi Parlamentul propriu; promisiunea a fost retrasă 7 ani mai târziu, ceea ce a dus la creşterea mişcării pro-democraţie, dar a dat naştere şi la proteste stradale.

Protestele din anul 2014 au fost paşnice, deşi au ieşit în stradă zeci de mii de oameni de toate vârstele. Aceste proteste au primit denumirea de „protestele umbrelelor” deoarece protestatarii au folosit umbrele pentru a se putea apăra de forţele de ordine.

În prezent, protestele au izbucnit în luna iunie a.c., după ce guvernul de la Hong Kong a inițiat demersurile privind adoptarea unui proiect de lege care prevedea extrădarea din Kong Kong către China Continentală. Acest lucru a făcut ca, în aceeași zi, peste 2 milioane de oameni să iasă în stradă şi să protesteze.

Uşor, uşor, protestele au început să devină din ce în ce mai ample şi mai violente; astfel, la un moment dat, protestatarii au forţat intrarea în Parlament. Aceştia au vandalizat pereţii clădirii, dar şi emblema  regiunii autonome, peste care au pus steagul colonial britanic. Poliţiştii au intervenit cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă pentru a evacua şi dispersa manifestanţii.

În cele din urmă, proiectul de lege a fost retras, dar protestele au continuat, crescând şi intensitatea violenţelor; ele continuă și în momentul de față, deşi anul universitar a început. Mulţi studenţi aleg să nu meargă la cursuri şi să iasă la proteste.

Multă lume a crezut că odată cu retragerea controversatului proiect de lege protestele vor înceta, însă acest lucru nu s-a întâmplat. În acest context, cererile protestatarilor au devenit din ce în ce mai numeroase. Câteva din acestea sunt: amnistie pentru protestatarii arestaţi, o anchetă independentă privind brutalităţii forţelor de ordine, sufragiu universal pentru alegerea şefului executivului şi al Consiliului legislativ.

Protestele au devenit extrem de violente odată ce China a sărbătorit 70 de ani de la fondarea regimului comunist. Parada grandioasă, care a avut loc în China, este văzută de unii analişti, ca o sfidare şi o intimidare la adresa protestatarilor.

Protestele din 1 octombrie au început paşnic, dar au degenerat rapid. Pentru prima dată, forţele de ordine au folosit muniţie adevărată, având loc ciocniri în 13 zone din oraş; un tânăr de 18 ani a fost împuşcat în piept, iar alţi 50 de oameni au fost răniţi. Forţele de ordine au dat un comunicat de presă în care precizează că ofiţerul implicat în producerea crimei a acţionat în regim de autoapărare.

Pe 4 octombrie au izbucnit noi violenţe, care au ţinut până a doua zi; astfel, guvernul a adoptat o lege care interzice purtarea măştilor (o lege în acest domeniu nu a mai fost folosită din anul 1967). Prin această decizie, guvernul speră ca protestele vor scădea în intensitate. De asemenea, reţeaua feroviară şi activitatea băncilor au fost suspendate.

Această adoptare de urgenţă a legii care prevede interzicerea măștilor poate fi văzută ca o începere a guvernării autoritare în oraşul semi-autonom. Militanţii pentru drepturile omului se tem că după această lege vor urma şi alte legi care vor interzice libera exprimare, dreptul la protest etc. De asemenea, dacă guvernul de la Hong Kong va decide declararea stării de urgenţă, drepturile vor fi suprimate şi va fi posibilă o intervenţie a Chinei în oraşul semi-autonom.

Dacă guvernul din Hong Kong, va lua decizia de a suprima şi alte drepturi sau de a declara starea de urgenţă, nu va face altceva decât să alimenteze o rezistenţă şi mai violentă, care va face ca protestatarii să fie şi mai hotărâţi să lupte pentru drepturile lor.

O posibilă ripostă a Chinei a fost deja semnalată; astfel, China şi-a dublat în mod tactic trupele militare din Hong Kong de la începutul protestelor şi până acum. Dacă, la începutul protestelor, se vorbea de un număr de 3.000-5.000 de persoane, ulterior, prin demersul guvernului chinez, s-a ajuns un efectiv militar chinez de cca 10.000-12.000 de persoane. În consecinţă, China a atins cel mai mare contingent militar instalat pe teritoriul Hong Kong-ului.

O posibilă intervenţie a Bejingului nu este exclusă. Momentan, Beijingul este prudent în declaraţii şi acţiuni. În cazul unei intervenţii din partea armatei chineze, metropola asiatică ar pierde statutul de centru financiar internaţional. Un alt efect dezastros ar fi dispariţia libertăţilor pe care oamenii le au în prezent. Un efect negativ corelat ar fi şi pentru China, deoarece Hong Kong-ul este poarta spre lumea internaţională financiară pentru companiile chineze. Înăbuşirea conflictelor prin violenţă ar putea duce la sancţiuni din partea celorlalte puteri mondiale, ceea ce ar însemna o lovitură pentru economia chineză.

O problemă extrem de gravă va fi dacă autorităţile de la Beijing vor merge pe logica lui Deng Xiaoping, cel care a iniţiat masacrul de acum 30 de ani din Piaţa Tiananmen. Acesta nu s-a temut de posibile represalii din partea Vestului; la momentul respectiv, Xiaoping declara: „Occidentalii vor uita toate acestea”. Dacă, şi în prezent, Beijingul va merge după această logică, nimic nu va putea să oprească repetarea tragediilor din Piață.

Din păcate, reacţiile celorlalte state importante sunt destul de reţinute. În timp ce Statele Unite au emis o declaraţie prin Departamentul de Stat, prin care precizează că urmăreşte cu îngrijorare protestele şi că, de asemenea, toate părţile trebuie să se abţină de la violenţe şi mai ales că guvernul trebuie să respecte libertatea de exprimare şi adunările paşnice, Marea Britanie a interzis vânzarea de gaze lacrimogen în Hong Kong, iar ministrul de Externe britanic a cerut guvernului de la Hong Kong să deschidă o investigaţie ce priveşte folosirea forţei de către autorităţi împotriva manifestanţilor.

Rămâne de văzut dacă protestele vor escalada din nou sau dacă se vor diminua şi, mai ales, dacă vom fi din nou martori la o intervenţie brutală din partea Beijingului. De asemenea, este de văzut cum se vor poziţiona celelalte puteri în cazul în care autorităţile hotărăsc o înăbuşire a protestelor.

De asemenea, rămâne de văzut dacă protestele din Hong Kong pot reprezenta o ameninţare reală pentru economia globală. După cum ştim, Hong Kong-ul este un hub esenţial pentru activităţile economice, dar şi un centru important de livrare a mărfurilor în întreaga lume. Prin urmare, continuarea protestelor ar putea afecta economia globală, în particular investiţiile şi comerţul.