Constanța/Dobrogea în Anul Centenar: teme minore și semne sporadice de coeziune

Autor: Dr. Dorin POPESCU, președintele Asociației Casa Mării Negre

O dezbatere onestă despre derularea și efectele primului război mondial în Dobrogea / campania militară din 1916-1919 / Dobrogea în primul război mondial[1], obligatorie din perspectiva actualizării dezbaterii (publice și științifice) în Anul Centenar, se poate derula pe patru paliere tematice, dintre care primele trei țin strict de istorie / istorie militară: 

1. Derularea operațiunilor militare propriu-zise, în special a celor din toamna anului 1916, de la bătălia pentru Turtucaia la căderea Constanței și ulterior (evocare/amprentare/actualizare în memoria publică).

2. Situația Dobrogei în perioada ocupării ei de către Puterile Centrale (evocare/amprentare/actualizare în memoria publică).

3. Contribuția dobrogenilor la campania militară din 1918-1919, cu accent pe participarea Diviziei 9 la luptele de la Mărășești (evocare/amprentare/actualizare în memoria publică).

4. Recuperarea multisectorială a memoriei istorice, în Dobrogea, în Anul Centenar; consolidarea solidarității și coeziunii locale.

         Pentru primele trei paliere tematice, este obligația morală și deontologică a prietenilor mei istorici[2] să reconfigureze inventarul de date și să genereze noi sinteze, cu accent pe eventuale noi abordări și perspective.

         În ceea ce privește recuperarea / actualizarea memoriei și elaborarea unei perspective integrate a Dobrogei în Anul Centenar, palier care va decide onorarea/ratarea pariului simbolic de celebrare a Centenarului[3], aș menționa câteva accente de nișă, din perspectiva unui profan[4].

         În pofida unor eforturi apreciabile ale specialiștilor, lipsește încă un tom de referință privind istoria Dobrogei, poate în genul celor editate recent de Ioan-Aurel Pop, Thomas Nägler și/sau Ioan Bolovan pentru Transilvania[5]. Sectorial, pe epoci, situația este similară. Principalele[6] volume de istorie a Dobrogei în perioada primului război mondial publicate în 2017, din datele de care dispun, sunt Dobrogea în contextul primului război mondial, Valentin Ciorbea, Corina-Mihaela Apostoleanu, Delia Roxana Cornea (coord.), Editura Top Form, București, 2017 și De la Turtucaia la Budapesta. Prinosul de sânge al militarilor constănțeni în Campania 1916-1919, col. (r) Remus Macovei, Editura Next book, Constanța, 2017. Numeroase alte volume publicate în plan național includ unele capitole tematice privind Dobrogea[7], iar altele, publicate pe plan local în 2016-2017, tratează perioade și teme istorice ce transcend primului război mondial[8].   

         Abordările actuale privind evidențierea unor evaluări științifice de noutate par a nu avea consistență paradigmatică. Se rețin, aici, în special, eforturile specialiștilor de a exploata fondurile arhivistice relevante (a se vedea demersurile prof. univ. dr. Valentin Ciorbea de exploatare a arhivelor și rapoartelor germane de epocă, prioritar din 1917), eforturile individuale apreciabile ale unor istorici locali de a genera colaborări științifice sistemice cu nume de autoritate de pe plan național, precum și tendințele, personale și instituționale, ale Asociației Naționale Cultul Eroilor Regina Maria (în particular ale conducerii filialei Constanța a Asociației, președinte Remus Macovei) de a evidenția suferințele și dramele individuale, de la firul ierbii, ale militarilor (prioritar, soldați, soldați-plugari) participanți la operațiunile militare din campania 1916-1919, de a elabora portrete de eroi[9] și cărți de aur ale fiecărei localități[10] etc.

Insistența, altfel firească și lăudabilă, a personalităților vieții culturale, spirituale, academice și științifice ale Tomisului, cărora li s-au raliat voci autorizate ale administrației publice locale, de a se evidenția în 2018 împlinirea a 140 de ani de la revenirea Dobrogei la Țară, pare a avea efectul de trecere în subsidiar a actualizării / memorizării luptelor / ostilităților militare și situației tragice a regiunii în perioada 1916-1919. În acest an, 2018, principalele proiecte ale comunității culturale și administrative locale din Dobrogea se focalizează pe celebrarea a 140 de ani de la unirea regiunii cu Țara, fiind prezumată ideea că celebrarea Centenarului la nivel național va produce oricum efecte (de la sine, fără efort adițional al elitei locale) și în planul consolidării coeziunii identitare în Dobrogea. Unul din corolarele acestei atitudini insistă spre acreditarea tezei potrivit căreia Marea Unire din 1918 începe cu revenirea Dobrogei la Țară, în 1878 (cu 40 de ani mai devreme).

Nu subscriu sugestiei potrivit căreia, pentru Dobrogea și dobrogeni, celebrarea a 140 de ani de la revenirea la Țară ar fi mai importantă decât valorizarea / actualizarea / memorizarea istoriei Dobrogei (și lecțiilor învățate) pe segmentul temporal definit de primul război mondial. Cele două jubilee nu se exclud. Cele două jubilee nu sunt în competiție. Comunitatea locală are obligația morală de a exploata toate oportunitățile existente (programe coezive la nivel național, sensibilitate la nivel național și local, fonduri și resurse logistice etc.) pentru a nu rata nici Anul Centenar în Dobrogea, nici celebrarea revenirii ei la Țară.

Este aproape limpede că falia simbolică pe care am menționat-o, respectiv prioritizarea unuia sau altuia dintre cele două evenimente istorice de referință pentru Dobrogea a generat efecte vizibile, de contondență ideologică (divorț ideologic), în comunitatea locală. O parte a acesteia celebrează prioritar unirea Dobrogei cu România[11], socotind această unire drept preludiul/prefața/fundamentul proceselor unioniste din 1918, iar alta mizează prioritar pe emoția programelor Centenar, despre care apreciază că poate fi sporită prin proiecte și programe locale. Prin reducție, nucleul catalizator al primei orientări îl reprezintă, pe plan local, programele enunțate public de către Ziua de Constanța[12], iar nucleul celei de-a doua îl reprezintă inițiativele filialei Constanța a Asociației Naționale Cultul Eroilor Regina Maria[13], la care se adaugă, tangențial, Arhiepiscopia Tomisului. 

În modesta mea opinie, singurele instituții care par a ține într-un echilibru corect cele două mari teme simbolice ale Dobrogei în acest an (Centenarul și împlinirea a 140 de ani de la revenirea Dobrogei la Țară) sunt Primăria municipiului Constanța și Arhiepiscopia Tomisului. Prima dintre ele a anunțat că va deschide o linie de finanțare pentru cele două priorități, fără a le ierarhiza (din păcate, modalitatea de enunțare a acestei filosofii este departe de a mă/ne convinge: scrisori către contribuabili în locul unei conferințe de presă focalizată pe eveniment), cel mai probabil în afara finanțării tradiționale anuale a evenimentelor culturale și sportive. Cea de-a doua realizează echilibrul corect din perspectiva unei bune poziționări (voi detalia mai jos): presiunea pe Centenar vine din partea Patriarhiei, dar la nivel local/regional s-a găsit o ecuație de echilibrare simbolică a celor două jubilee.

Unul din beneficiile teoretice ale mutării accentului pe celebrarea jubileului dobrogean l-ar putea reprezenta implementarea unor proiecte și inițiative care să consolideze mai bine legăturile dintre județele Constanța și Tulcea. Deși am fost încredințat în mod repetat că există multe proiecte grandioase pentru acest an, cu implicarea autorităților locale din cele două județe și a instituțiilor locale de cultură relevante, consolidarea legăturilor dintre cele două județe pare o himeră, în pofida retoricii înalte a unora, iar singura excepție notabilă până în prezent a constituit-o celebrarea, în comun, anul trecut, la inițiativa publicației Ziua de Constanța, a zilei de 14 Noiembrie[14].

În ceea ce mă privește, acest divorț semantic este irelevant, iar celebrarea Centenarului, cu proiecte locale care să sporească dezbaterea privind situația Dobrogei în perioada 1916-1919, crește exponențial în relevanță dacă este dublată de proiecte și programe de celebrare a cuceririi independenței și revenirii provinciei la Țară. Și invers.

Printre demersurile de valorizare, problematică și simbolică, a Anului Centenar în Dobrogea reținem, până în momentul de față:

- Proiectul Dobrogea în primul război mondial, derulat (în 2017), cu finanțarea Administrației Fondului Cultural Național, de către Asociația Culturală Dobrogea – Istorie și Spiritualitate, Biblioteca Județeană Ioan N. Roman Constanța, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Academia Oamenilor de Știință din România etc. Proiectul a inclus editarea unui volum colectiv omonim, desfășurarea unei conferințe tematice, realizarea unei excursii de documentare și derularea unor diferite activități de tip educativ, în mediile pre-universitare (concursul Eroii localității mele din Primul Război Mondial).

- Proiectul școlar-educațional România în sărbătoare, organizat de către Arhiepiscopia Tomisului, prin Departamentul Cultural-Educațional, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria, filiala Constanța și Asociația Casa Mării Negre / Black Sea House Constanța[15] (coordonatorul proiectului: Ionuț Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului). Partea a doua a proiectului se desfășoară, în perioada februarie-iunie 2018, sub titlul România – 100 de ani și este dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, dar și făuritorilor Marii Uniri. Notă: Prima etapă a proiectului a fost dedicată împlinirii a 140 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă în urma Războiului de Independență și a fost finalizată la 24 ianuarie 2018[16].

Acest proiect este singurul de amploare de la nivelul județului Constanța, cunoscut în momentul de față, privind celebrarea Centenarului. Nici o instituție de cultură din județul Constanța nu a anunțat, până în prezent, proiecte de impact privind celebrarea Centenarului.

         Nu sunt publice încă planurile administrației locale de a celebra pe plan local Anul Centenar. Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a propus în urmă cu un an construirea unui Centru Multicultural Național – Dobrogea, însă nu sunt evoluții cunoscute privind eventuala implementare a acestei idei. Recent, primarul municipiului Constanța a transmis contribuabililor orașului scrisori individuale din care rezultă că cele două evenimente (Centenarul și revenirea Dobrogei la Țară) vor fi, în acest an, temele prioritare pentru licitația de proiecte culturale. După cum am mai afirmat în dese rânduri, maniera administrației publice locale de a epuiza/reduce obligația sa de susținere a priorităților culturale la simpla patronare administrativă a unor licitații fără efect durabil este păguboasă. În acest fel, orașul Constanța va rata și Centenarul și celebrarea revenirii Dobrogei la Țară (așa cum a ratat, imperial, anul trecut Bimilenarul lui Publius Ovidius Naso), dacă administrația sa se va rezuma la consemnarea de tip notarial a evaluării[17] unor proiecte fără plus-valoare, despre care se afirmă în spațiul public că ar fi promovate, în general, de firme de casă sau de organizații no name. Ca și în 2017, nu vom avea proiecte cu finanțarea unor tipărituri? Nu vom avea amprente, urme ale proiectelor, deși numeroase alte administrații locale din țară, pe baza aceleiași Legi, finanțează și cărți / volume / publicații / broșuri / cataloage / albume? Vom reduce Centenarul și revenirea Dobrogei la Țară la festivaluri stradale[18], așa cum am făcut cu Bimilenarul ovidian, la carnavalesc? 

În evaluarea mea, este nevoie ca municipalitatea să își asume prioritizări în domeniul cultural, să pregătească viitoarele strategii culturale ale orașului și nu să se eschiveze de la aceste obligații patronând tehnic proiecte fără impact, promovate arbitrar de către asociații culturale care nu pot avea responsabilități de integrare a unor inițiative și programe culturale. Prin simpla alocare a resursei bugetare aferente domeniului cultural, oricât ar fi ea de convingătoare numeric, administrația locală nu poate răspunde așteptărilor firești ale comunității locale, care așteaptă programe integrate, proiecte pe termen lung, asumări administrative în cultură etc.

Intențiile comunității locale de a marca Anul Centenar sunt, de asemenea, confuze și rămân în plan minor[19]. La reuniunea din ianuarie 2017, de la Universitatea Ovidius Constanța (singura dezbatere majoră în plan formal privind derularea programelor Centenar în Dobrogea), propunerile comunității locale privind includerea Dobrogei în programele naționale ale Centenarului au fost (sunt și acum) mai degrabă modeste[20]. Printre propunerile formulate cu această ocazie enumerăm: derularea unei regionalizări reale și crearea unei regiuni Dobrogea sau Dobrogea-Bărăgan, care să stopeze izolarea actuală a Dobrogei (directorul general al Camerei de Comerț, Industrie și Navigație Constanța, Dănuț Jugănaru); realizarea unei expoziții de pictură de anvergură în Franța (Doina Păuleanu, directoarea Muzeului de Artă); refacerea și revalorizarea infrastructurii regale (Florin Anghel, prof. univ. dr. la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universității Ovidius Constanța), deschiderea unui Parc al Artileriei în oraș, ca formă a memoriei istorice (Costin Scurtu, directorul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”), înființarea unor platforme on-line care să permită promovarea rapidă de idei (Izel Selim, studentă), simplificarea procedurilor de acces la fonduri etc.

Ulterior s-a propus și înființarea unui Monument al Dobrogei, care să confere plus-valoare împlinirii, în același an Centenar, a aniversării a 140 de ani de la Unirea celei mai mari părți a Dobrogei cu România. Reținem și preocuparea unora dintre istoricii locali de notorietate[21] de a include dezbaterile privind Dobrogea pe lista de secțiuni a celui de-al doilea Congres Național al Istoricilor Români, care va avea loc la Iași, în acest an[22].

În general, proiectele coezive, de mari dimensiuni, care să antreneze o masă critică a personalităților culturale locale, lipsesc. Semne timide ale eforturilor de coeziune am văzut, anul trecut, doar la proiectele enumerate anterior (proiectul Dobrogea în primul război mondial, proiectul școlar-educațional România în sărbătoare). Lipsesc, emblematic, din nou, din eforturile de coeziune universitățile locale. Se așteaptă în continuare miracole de la un mediu universitar fără aplomb și anvergură, care și-a probat îndelung, în anii din urmă, incapacități organice în a derula programe științifice de impact[23]. Spre comparație, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a anunțat că va publica în acest an 8 tomuri solide ale Documentelor Unirii. Din nou Clujul poate, iar Constanța invocă gerul și iarna getică?

Anul Centenar găsește comunitatea locală divizată, nepregătită, incapabilă de proiecte coezive, paradigmatice. O tragică și palidă consolidare o reprezintă multiplicarea acestei incapacități la nivel național. Cu rare excepții (Alba Iulia, Cluj-Napoca, Iașiul), de comunități locale care au proiecte bine conturate, unele deja în curs de execuție, Anul Centenar a venit ca o surpriză pentru gospodarii acestei țări. Nu avem un Proiect de țară care să deschidă Anul Centenar, nu avem un program integrat al Centenarului la nivelul Guvernului României, nu avem inițiative de impact care să includă Chișinăul și Cernăuțiul, pompăm artificial ideologie în Unirea de la Alba (1 Decembrie) trecând eroic[24] în subsidiar Chișinăul (27 Martie) și Cernăuțiul (28 Noiembrie), lipsesc din programe planurile de perspectivă și marile proiecte de infrastructură, precum autostrada Transilvania – Moldova, pe care o administrație publică centrală mioapă și oarbă față de interesele naționale o tot amână, ipocrit etc.

Guvernul României promite, mai nou, debutul programelor Centenar la jumătatea lui martie a.c. (a se vedea declarațiile publice ale premierului făcute la Chișinău, la 27 februarie a.c.), deși Anul Centenar a fost deschis în urmă cu trei luni, la 1 Decembrie 2017. În fine, constatăm că sunt n moduri de a aborda Centenarul, la nivelul fiecărei instituții majore din această Țară – și nici un Program integrat.

În relația cu Republica Moldova, de unde vin sistemic vești ale românilor care mai cred în forța iradiantă a Bucureștiului, elita politică de pe Dâmbovița răspunde cu grimase, pare că e deranjată de consolidarea identității românești de peste Prut. Pare că nu dorește dezbateri reale privind degradarea constantă a acestei identități în ultimul veac, dincoace și dincolo de Prut, pe fondul plictisului și lehamitei generale cu care oamenii noștri politici ne cer[25] să tratăm Anul Centenar.

Am ratat Anul Centenar (am avut dreptate, cândva: http://www.contributors.ro/global-europa/un-centenar-ratat/) și îl vom rata în continuare.

Subliniez aici două tușe de opinie, lansate public în urmă cu exact un an (27 Martie 2017), pe platforma națională de texte cu valoare adăugată Contributors:

Este nevoie ca managerii programului Centenar să iasă din lenea zilnică în care se complac, să scoată proiectul Centenar din zona business, din zona comodă, din zona ocultă, din zona minoră! Numele lor se poate adăuga, altfel, listei lungi a rușinii pe care acest Centenar o tot sporește…

În loc să sporească încrederea și credința noastră, Centenarul (ne) va adăuga rușini și frici. Îmi este rușine de copiii mei că nici atât – un Centenar cinstit, o fotografie colectivă a noastră, la 100 de ani de la fricile învinse ale bunicilor mei – nu am putut construi. Degeaba am luat cu împrumut de la ei această Țară, dacă nu putem nici păstra, nici spori zestrea și emoția ei…

 Aceste tușe de opinie sunt funcționale și la nivel local. Celebrăm, în Constanța/Dobrogea, Anul Centenar cu teme minore și semne sporadice de coeziune.

Am luat cu împrumut de la copiii noștri această Țară, dar pare că nu putem nici păstra, nici spori zestrea, emoția ei!

                                                        x x x

Pentru a nu rămâne tributar perspectivei pesimiste, deși am din ce în ce mai multe motive de a nu o ignora, închei cu asumarea unui nou proiect public. Cel precedent, volumul colectiv Răzbunarea barbarilor. 2000 de ani fără Ovidiu la Tomis, a fost un uriaș succes al Cetății.

Intenționez să coordonez (și cu această ocazie lansez și propunerea publică aferentă) un nou volum puternic, de tip colectiv, cu titlul Cu lupul dacic prin Wall Street. Studii geopolitice, istorice și culturale despre identitatea românească în Europa, care va marca celebrarea Centenarului Marii Uniri și pregătirea președinției României a Consiliului Uniunii Europene (ianuarie-iunie 2019).

Conceptul volumului: Prin asumarea lupului dacic ca logo al președinției României a Consiliului Uniunii Europene, Bucureștiul optează curajos pentru asumarea și promovarea unor dezbateri pan-europene privind rolul identităților naționale într-un moment de (nouă) criză politică a conceptului european: identitate națională (lupul dacic) vs europenitate / globalizare (Wall Street). Wall Street conotează, de asemenea, simbolul unei lumi în derivă. Întâlnirea dintre cele două dimensiuni (lupul dacic vs Wall Street) poate fi semnificativă pentru viitorul Europei – o Europă în care identitățile naționale sunt stimulate și valorificate fără coliziuni majore, fără abordări reducționiste și fără diatribe xenofobe.

Volumul va cuprinde rezumate în toate limbile Uniunii Europene și texte semnate de istorici, scriitori, oameni de cultură, sociologi, analiști politici, cadre universitare din România, R. Moldova, Ucraina (prioritar, regiunea Cernăuți / nordul Bucovinei) privind: România centenară (figuri ale succesului și suferinței în ultimul veac românesc); în oglindă cu strămoșii, mic bestiar al suferințelor românești (de la lupul dacic la ursul brun); identitatea românească în contemporaneitate europeană, român vs european. 

Invit toți oamenii de cultură ai Tomisului să se alăture acestui proiect cu texte de calitate.

Revin cu alte proiecte și inițiative, personale și instituționale (în numele Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House) pe care le voi dedica Anului Centenar și deopotrivă jubileului Dobrogei, proiecte și inițiative pe care le voi derula prioritar cu și pentru generațiile tinere din acest oraș.

Anul 2018 este un an altfel pentru mine. Este anul în care îmi măsor, mai mult decât oricând, înălțimea morală și capacitatea de a derula programe de impact pentru comunitatea căreia îi aparțin.