Putin refuză să participe la inaugurarea noului președinte al Mexicului

          Dorin Melnic

 

          Președintele rus Vladimir Putin nu are de gând să participe la învestirea noului președinte mexican Claudia Sheinbaum, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

          ,,Nu există o astfel de călătorie în planurile președintelui”, a spus secretarul de presă al lui Putin.

          Autoritățile mexicane nu îl vor aresta pe liderul rus în baza unui mandat al Curții Penale Internaționale (CPI) dacă acesta va călători în Mexic pentru a participa la inaugurarea noului șef de stat. Acest lucru a fost declarat de actualul lider mexican Andrés Manuel López Obrador în timpul conferinței de presă difuzate pe contul de YouTube al politicianului în august a.c.. ,,Nu putem face asta, nu ne privește’’, a subliniat președintele.

          López Obrador a amintit că, în urmă cu un an, Mexicul a fost criticat din cauza participării armatei ruse la parada în onoarea Zilei Independenței a țării. El subliniase că invitațiile la eveniment au fost trimise tuturor țărilor cu care există relații diplomatice, iar o astfel de participare reprezintă o practică standard.

          Mai devreme, s-a confirmat în presă că lui Putin i s-a trimis o invitație la inaugurarea lui Sheinbaum, care are loc pe 1 octombrie a.c..

          Mexicul a semnat Statutul de la Roma (tratatul care a instituit Curtea Penală Internațională pe 17 iulie 1998) în 2005, ceea ce înseamnă că țara este supusă jurisdicției CPI, care a emis un mandat de arestare împotriva lui Putin în martie 2023.

          De asemenea, la începutul lunii septembrie a.c., liderul rus a efectuat o vizită în Mongolia, o altă țară semnatară a Statutului de la Roma, insă conducerea mongolă a refuzat să-l aresteze.