Turcia și Slovacia se implică în soluționarea conflictului din Ucraina

Dorin Melnic

 

Turcia este pregătită să își asume eforturile de soluționare a conflictului din Ucraina și, de asemenea, se așteaptă că continue contactele cu președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump. Acest lucru a fost declarat de președintele turc Recep Tayyip Erdogan.

,,Pacea reprezintă tot ce avem nevoie, războiul nu va realiza nimic. Vom analiza situația curentă în viitoarele noastre dialoguri cu domnul Trump și, de asemenea, vom lua măsurile adecvate pentru a ajuta la soluționarea conflictului’’, a menționat Erdogan.

La rândul său, prim-ministrul slovac Robert Fico a recunoscut influența scăzută a țării sale asupra rezultatului războiului și a declarat că, dacă noua administrație americană poate pune capăt războiului, atunci are nevoie de susținere necondiționată.

,,Să fim realiști’’, a comentat scurt Fico, afirmând că sunt slabe șanse ca Ucraina să își recâștige toate teritoriile ocupate de către Rusia.

Cei doi politicieni au semnat, în plus, acorduri care ridică relațiile dintre Turcia și Slovacia la un adevărat parteneriat strategic și extind cooperarea în domeniul cultural, militar și de apărare.

,,După cum ați observat, țările noastre mențin contacte atât cu Rusia, cât și cu Ucraina. Noi am ajuns la un acord cu privire la necesitatea unei păci rapide, astfel încât conflictul să nu se adâncească’’, a declarat Erdogan în cadrul unei conferințe comune cu Fico.

Anterior, consilierul pentru securitate națională al președintelui Trump, Michael Waltz, a declarat că liderul ucrainean Volodimir Zelenski este pregătit pentru discuții cu Rusia pentru a pune capăt conflictului armat și că noua administrație de la Casa Albă se confruntă cu crearea unor condiții pentru ca Kievul și Moscova să stea împreună la masa negocierilor.