Marea Neagră – un „lac” al războiului informațional: între tehnici de atac hibrid și încercări de apărare intuitivă
Dr. Marin Gherman, Cernăuți
Din punct de vedere geopolitic, dar mai ales informațional, Marea Neagră seamănă tot mai mult cu un „lac”. În urma evoluțiilor tehnologice, a proceselor de informatizare și globalizare, statele din zona Mării Negre și societățile respective interacționează între ele ca organisme politice și sociale cu mult mai apropiate geografic ca odinioară. Cu alte cuvinte, distanțele sunt aceleași, însă spațiul de influență și interacțiune geopolitică este mai mic. Din acest punct de vedere, Marea Neagră continuă să existe ca noțiune geografică, însă este un „lac” din punct de vedere geopolitic, și mai ales informațional.
În ultimii ani, acest „lac” geopolitic este o arenă a unor lupte informaționale care sunt părți componente ale unor războaie asimetrice, hibride, depășind ca proporție zona Mării Negre. Deci, evoluțiile informaționale trebuie analizate într-un context mai vast. Regiunea Mării Negre a devenit mai ales complicată după izbucnirea războiului din Ucraina, anexarea Crimeii de către Federaţia Rusă şi militarizarea peninsulei. În paralel cu aceste evenimente politico-militare, Rusia nu încetează să aplice diferite tehnici de atac informațional, dezinformare directă sau indirectă. În linii generale, scopul acestor acțiuni este transformarea Mării Negre într-un spațiu al instabilității, într-o zonă a incertitudinii. Or, nesiguranța și instabilitatea descurajează procesele democratice, blochează – sociologic vorbind – europenizarea societăților din zona Mării Negre.
Luptele mediatice sunt destul de simple: prin presă, dar mai ales prin rețelele de socializare, este demonstrat faptul că nu mai există furnizori de securitate în Marea Neagră, ci doar victime ale instabilității, de parcă au dispărut toți pilonii securității și stabilității. Consumatorilor de informații li se invocă ideea că nimeni nu mai furnizează securitate, și doar Rusia este o „forță de neoprit”, care pe fondalul celorlalți își „face temele de acasă”. Nu degeaba, în presă reapare din când în când retorica Rusiei referitoare la scutul anti-rachetă de la Deveselu ca o primejdie pentru toți, la prezența americană consolidată în estul Europei, la exercițiile NATO care sunt arătate drept elemente de agresiune și instabilitate. Altfel vorbind, apare situația când cititorii sau telespectatorii nu prea înțeleg care dintre informații sunt adevărate și care sunt false.
Așadar, scopul acestui război din „lacul” informațional al Mării Negre este slăbirea consensului referitor la alianţa euro-atlantică, sporirea animozităţilor şi amplificarea divergențelor între partenerii regionali noi. Cu alte cuvinte, este aplicată prin tehnologii noi semănarea confruntării și a neprieteniei – „Divide et impera”. Presa rusă scrie că alegerea europeană și euroatlantică declarată de Ucraina este una greșită. România este arătată ca un stat sărac, care a devenit depopulat și corupt după aderarea la UE. Din presă aceste mesaje sunt transferate în rețelele de socializare cu ajutorul miilor de ostași informaționali, care aplică mistificarea și introducerea de elemente ușor de perceput de către cititori în titluri și în conținutul știrilor. Viața reală, știrile importante sunt transformate în povești, în care este cu mult mai ușor de crezut, acestea fiind mai interesante publicului nedocumentat. Realitatea este subminată cu o hiperrealitate. În presă și în rețelele de socializare sunt răspândite informații despre oamenii săraci și necăjiți din UE, despre oameni fără religie și Dumnezeu din Occident, Rusia fiind portretizată drept o adevărată păstrătoare a tradițiilor ortodoxe și a adevărului istoric.
De ce se întâmplă acest lucru? Sunt două explicații: una sociologică și alta politică.
În primul rând, progresul tehnologic a determinat dezvoltarea rapidă a rețelelor de socializare Facebook, Twitter sau platforma Youtube, nemaivorbind de rețelele ruseşti de socializare, care au tăiat din autoritatea și forța de odinioară a presei clasice de calitate. Oricine poate deveni jurnalist având un gadget. În goană după trafic pe web, tot mai multe website-uri publică știri false sau semi-false pentru a avea mai mulți cititori, deci, mai mari venituri din reclamă. Posturile de radio nu mai difuzează informații documentate cu invitați serioși, ci s-au concentrat pe bancuri și muzică. Deci, știrile false nu au apărut acum și nu sunt rodul muncii doar ai unor decidenți politici, ele sunt o consecință a crizei financiare prin care trece presa, a degradării institutului de presă independentă. Prin „social media” se schimbă percepția publicului legată de ce înseamnă de fapt adevărul. „NewsFeed” – nume dat unei înșiruiri de postări haotice, majoritatea fără nici o legătură între ele – a schimbat înțelegerea asupra a ce înseamnă o știre, ce înseamnă un adevăr. Miliarde de oameni citesc pa pagina de știri Facebook informații haotice: de la ce a făcut Putin sau Poroșenko cu ceva timp în urmă, până la ce a mâncat vecinul la restaurant aseară. Pentru foarte mulți oameni această metodă de a se informa a devenit unică. Nimic altceva nu se mai citește. Excesul de informații nesistematizate și cultura minimă a consumatorului de media, care nu a fost încă formată fundamental, mai ales în spațiul postcomunist, creează o fragilitate social-politică enormă. Nu degeaba, în ziua premergătoare alegerilor prezidențiale din SUA, suma totală a distribuirilor unor știri false despre Trump sau Klinton a depășit pe Facebook cu mult sursele legitime de informare.
Situația este mai mult decât gravă. Deseori o știre scrisă cu respectarea tuturor regulilor ziaristice și deontologice este mai puțin citită decât o știre cu un neînsemnat element de mistificare sau exagerare. Să rămâi devotat adevărului a devenit sinonimul unui posibil faliment al presei libere.
În 2015, mai multe agenţii de presă din Ucraina, Republica Moldova şi România au preluat ştirea de pe site-ul nr24.org despre conferința de fondare la Cernăuţi a Adunării Românilor din Bucovina, care a cerut statut special pentru românii din nordul Bucovinei şi a condamnat regimul lui Poroșenko. Știrea, cu mari efecte mediatice, s-a dovedit a fi una falsă. O astfel de adunare nu a avut loc.
În 2016 știrea falsă a avut continuare. Mai multe organe de presă din Ucraina, România și Republica Moldova au publicat informația despre faptul cum aceeași Adunare a Românilor din Bucovina s-a adresat către Președintele Petro Poroșenko, solicitând o autonomie locală. Știrea a trezit un val de nemulțumiri a etnicilor ucraineni, care nu înțelegeau ce se întâmplă. Până la urmă și această informație a fost dezmințită. Încet-încet, toată lumea s-a obișnuit cu faptul că în relația româno-ucraineană pot să apară știri false, unele fabricate în exterior.
În acest context, o altă știre adevărată despre declarația unui colonel ucrainean (posibil din necunoaștere sau din neatenție) privind crearea unei brigăzi în vestul Ucrainei pentru a apăra „Bucovina de posibilele pretenţii teritoriale ale României” a fost catalogată de toți ca fiind o informație falsă, „una scrisă de ruși”. În realitate, nu a fost o știre falsă. În acest mod, am ajuns în situația când realitatea și hiperrealitatea au devenit un tot întreg. Nici jurnaliștii experimentați din România și Ucraina nu au știut cum să analizeze veridicitatea acestei știri.
Deseori, o informație despre un stat este folosită pentru a influența opinia publică în celelalte țări. Așadar, presa rusă scrie că România este un stat sărac care nu mai este condus de politicienii de la București, ci de elitele de la Bruxelles. Grupul-țină este, în primul rând, alegătorii din Ucraina și Republica Moldova și doar în cel de al doilea rând cetățenii români. Deci, povestim ucrainenilor și moldovenilor despre România săracă pentru a descuraja votarea forțelor pro-europene în Ucraina și Republica Moldova.
Metodele războiului informațional sunt foarte simple: promovarea în rețelele de socializare a unor știri false cu un mesaj absolut simplu, populist chiar, susținerea mesajelor din „social media” cu mesaje asemănătoare în presa clasică, mai ales la televiziune și, în final, rostirea de discursuri politice care se bazează pe știri false. Acestea din nou sunt „rostogolite” în presă și în rețelele de socializare. În acest mod, este construită o realitate alternativă, una nouă, virtuală, fantastică, însă care are efecte sociale și slujește intereselor politice.
Ce tehnici de apărare avem? În linii generale, marea deosebire dintre acest tip de război și cele clasice este asimetria. Dacă scutul antirachetă ne apără de rachete, atunci nu avem un scut împotriva dezinformării. Nici nu are cum să existe. O mare asimetrie se observă între atac și apărare. Apărarea UE și NATO, strategiile elaborate în legătură cu primejdiile războiului informațional par a fi niște încercări intuitive de apărare, o copiere cu limbaj informatic a strategiilor clasice.
Deci, avem o apărare intuitivă împotriva atacurilor bine construite. Fără o educație civică și cultură media a populației, chiar și fără cultură generală, nu reușim să facem multe lucruri pentru a combate fenomenul fake news. În mare parte, atacurile informaționale își ating ținta din cauza: stereotipurilor răspândite în societăți, necunoașterii de către cititori a geografiei, istoriei sau politicilor țărilor vecine, dispariției presei de calitate în favoarea unor pseudo-organe de presă. Problemele vechi ale societăților, nerezolvate în trecut, devin o povară a viitorului sub presiunea știrilor false care le exploatează.
Deci, nu putem reglementa această „gaură neagră” fără măsuri strategice și strategii durabile. Este necesară o viziune comună în definirea provocărilor create de tehnicile de dezinformare. De aceea, acordarea unei atenții mai mari istoriei, geografiei, culturii țării natale și statelor vecine în sistemul de educație este mai mult decât importantă. Dacă nu va avea loc acest lucru, o știre falsă despre un stat vecin va fi foarte ușor de promovat, în situația când nimeni nu știe istorie sau geografie.
Dacă vorbim de trilaterala Ucraina – România – Republica Moldova, trebuie întreprinși, pentru început, unii pași mici, fără de care celelalte discuții despre tehnicile de apărare sofisticate par a fi lipsite de sens. Din păcate, posturile publice de radio și televiziune ale Ucrainei, României și Republicii Moldova nu își au corespondenți permanenți în statele vecine. Drept rezultat, consumatorul de informații își formează imaginea despre statul vecin din surse străine, deseori finanțate de Rusia sau, în cel mai bun caz, din traduceri ale agențiilor europene de presă. Deseori informația ajunge denaturată sau bruiată (prost tradusă, reflectată fără înțelegerea contextului sau special denaturată). Mai mult decât atât, o izolare informațională, o adevărată „ghetoizare digitală” o putem deja observa în unele zone transfrontaliere, ale căror regiuni se află într-o adevărată izolare (de exemplu, este observată o „ghetoizare digitală” în cazul spațiului informațional din județul Suceava și regiunea Cernăuți, ambele în Bucovina istorică). Este mai mult decât necesară crearea unor centre de informare de presă comune pentru a reflecta corect realitatea transfrontalieră care este cea mai sensibilă vizavi de posibilitățile unor actori de a manipula opinia publică. Fără acești pași mici, strategiile (trans) naționale riscă să fie lipsite de vreun sens.
În același timp, inițierea unor proiecte de depășire a stereotipurilor sociale este mai mult decât necesară. Crearea unor centre de presă, a unor cluster-uri de schimb de informații dintre rețelele profesioniste de jurnaliști și încurajarea prin programe de stat, prin fonduri internaționale ale jurnalismului profesionist, neimplicat politic, dar și bine remunerat, sunt pași tactici în această strategie. În momentul de față nu prea observăm pași de adoptare a unor măsuri comune ca replică la propaganda Rusiei sau la alte provocări informaționale. Soluția rapidă, dar foarte firavă, ține de nivelul local și național, soluția strategică ține de cooperarea internațională. Nu Rusia este unica sursă a știrilor false, ea doar seamănă fake news pe un ogor fertil. E important să nu apară și alți actori geopolitici care aplică asemenea metode. Pentru statele din zona Mării Negre este important ca acest „cancer informațional” să nu dea metastaze, adică să nu fie contracarată dezinformarea cu o altă dezinformare. Observăm, așadar, că Marea Neagră, acest „lac” geopolitic mic, are o mare importanță pentru întregul ocean geopolitic.
NOTE
[*] Studiu publicat în revista de istorie și cultură „Glasul Bucovinei”, nr. 1-2 /2019, prezentat la 17 noiembrie 2018 la Constanța, în cadrul mesei rotunde internaționale „Marea Neagră – un lac geopolitic al lebedelor? Lebede albe și negre la linia orizontului”, organizată de către Asociația Casa Mării Negre.
** Marin Gherman este politolog, jurnalist, scriitor. Președinte al Centrului Media BucPress – asociație a jurnaliștilor români din Ucraina, care include Agenția de știri BucPress, Radio Cernăuți, revista „BucPress” și BucPress TV. Doctor în ştiinţe politice, colaborator științific în cadrul Universității Naţionale din Cernăuţi, fondator al Institutului de Studii Politice și Capital Social. Redactor-șef adjunct la revista trimestrială de istorie şi cultură „Glasul Bucovinei” (Cernăuţi – Bucureşti). Redactor la postul de radio „Ucraina Internaţional”. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Publică studii științifice în reviste de specialitate din România, Republica Moldova, Germania și Ucraina (peste 100) . Este coautorul monografiilor Instituțiile societății civile şi capitalul social în noile state membre UE (Cernăuți, 2015) și Sprache Politik und Konflikte in der Ukraine, Republik Moldau und Georgien (Politici și conflicte lingvistice în Ucraina, Republica Moldova și Georgia) (Leipzig, 2017).
http://bucpress.eu/opinie/marea-neagra-un-„lac”-al-10886
